Poroșenko și Putin au discutat, din nou, la telefon

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, au discutat despre o eventuală încetarea a focului după ce doi jurnalişti ruşi au fost ucişi în conflictul care opune armata ucraineană miliţiilor proruse din estul ţării, a anunţat marţi seara Kremlinul.

Vladimir Putin şi Petro Poroşenko au evocat posibilitatea încheierii unui „armistiţiu în zona de operaţiuni militare din sud-estul Ucrainei”, a dezvăluit Kremlinul, la finalul unor discuţii între cei doi şefi de stat în cursul cărora preşedintele Federaţiei Ruse şi-a exprimat îngrijorarea după ce doi jurnalişti ai televiziunii ruse au fost ucişi în Ucraina.

Preşedintele rus a subliniat importanţa asigurării securităţii jurnaliştilor în Ucraina, în timp ce Poroşenko a promis că autorităţile ucrainene vor deschide o anchetă pentru a se stabili circumstanţele în care cei doi jurnailişti ruşi au murit, a anunţat Kremlinul.

„Petro Poroşenko a prezentat condoleanţe pentru moartea unor reprezentanţi ai presei ruse şi i-a dat asigurări preşedintelui că o anchetă exhaustivă va fi efectuată sub conducerea sa”, a anunţat cabinetul lui Putin.

De asemenea, liderul ucrainean s-a angajat să ia măsurile de securitate necesare pentru protejarea reporterilor care acoperă conflictul, a adăugat Kremlinul.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...