Poroşenko a promulgat noua lege cu privire la statutul regiunilor Doneţk şi Lugansk

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a semnat miercuri decretul de promulgare a legii care prevede acordarea unui statut special zonelor rebele din regiunile Doneţk şi Lugansk, relatează BBC News Online.

Potrivit noii legi, statutul special pentru zonele rebele din Doneţk şi Lugansk, „ocupate temporar”, urmează să intre în vigoare după alegerile locale în cele două regiuni din estul ţării.

Liderii republicilor autoproclamate Doneţk şi Lugansk nu vor avea dreptul să participe la aceste alegeri, care vor fi organizate doar după încetarea completă a acţiunilor militare.

Kievul va coopera doar cu noii aleşi în cele două regiuni.

Noua lege „are drept scop normalizarea situaţiei social-politice şi funcţionarea administraţiei locale la un nivel adecvat”, a anunţat preşedintele ucrainean, potrivit agenţiei ruse Tass.

Însă liderii republicilor autoproclamate Doneţk şi Lugansk, Aleksandr Zaharcenko şi Igor Plotniţki, au anunţat, într-un comunicat comun publicat miercuri, că nu vor ajunge la vreun compromis cu autorităţile de la Kiev atât timp cât „deciziile ruşinoase” cu privire la statutul Donbasului nu vor fi anulate.

Disputa privind eventualul „statut special” al regiunilor separatiste din estul Ucrainei riscă să afecteze respectarea armistiţiului fragil aflat în vigoare din 15 februarie, în pofida unor incidente armate.

Autoguvernarea zonelor aflate sub controlul insurgenţilor separatişti este un element-cheie al Acordului de la Minsk, semnat la 12 februarie.

Ministerul rus de Externe susţine că Administraţia Poroşenko a introdus „termeni suplimentari în proiectul de lege”, nestipulate în acordul semnat la Minsk.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...