Poroșenko: În 10 zile militarii ucraineni au eliberat jumătate din teritoriul controlat de separatiști

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Militarii ucraineni au reușit, în zece zile, să reducă de două ori aria zonei în care se desfășoară operațiunea specială din estul Ucrainei, a anunțat miercuri președintele ucrainean Petro Poroșenko, în timpul întâlnirii cu reprezentanți ai mișcărilor sociale reformiste.

„În prezent se derulează în mod strălucit cea mai amplă operațiune specială. În zece zile am reușit să reducem de două ori aria zonei în care are loc operațiunea antiteroristă”, a declarat Poroșenko.

Potrivit liderului ucrainean, în prezent toate organismele puterii executive lucrează la restabilirea vieții de zi cu zi în localitățile care au suferit în urma operațiunii.

El a mai adăugat că teroriștii proruși nu pot să mai manipuleze cetățenii din est ca până acum, deoarece a fost creată posibilitatea de a „urmări nu doar propaganda rusească, ci și de a vedea fața adevărata a armatei ucrainene și a felului în care statul tratează cu adevărat cetățenii ucraineni”.

Poroșenko a spus că, în acest moment, cel mai important lucru pentru poporul ucrainean e să-și salveze statul subliniind că tocmai din cetățenii care astăzi luptă pentru suveranitatea țării se naște o națiune adevărată.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...