Ponta: Moldova, Georgia şi Ucraina au nevoie din partea NATO şi UE de un calendar clar de integrare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul Victor Ponta a susţinut, miercuri, că în contextul crizei din Crimeea, state precum Republica Moldova, Georgia şi Ucraina au nevoie din partea NATO şi UE de o perspectivă şi un calendar clar de integrare.

„În aceste condiţii negative, atenţia politică a lumii a revenit asupra regiunii noastre. Aducem aminte că în regiune există ţări ca Moldova, ca Georgia, care au avut o decizie clară de a merge spre integrare euroatlantică şi că au nevoie din partea NATO şi a UE de o perspectivă şi un calendar clar”, a spus Ponta.

Citește și: Germania și SUA, complicii Rusiei la realizarea scenariului din Crimeea

El s-a declarat convins că acum, când se simte din nou că pericolul nu este ceva doar îndepărtat şi general, ci e vorba de un pericol concret şi apropiat, se pot lua decizii politice care au fost amânate foarte mult timp.

„Sunt convins că putem să dăm o perspectivă clară Moldovei, în primul rând, dar şi Georgiei sau Ucrainei pentru o strategie clară şi concretă şi pragmatică de colaborare şi integrare cu NATO şi UE. Este o oportunitate să luăm mai repede decizii, să ne asumăm şi riscuri pe care nu ni le-am asumat, pentru că este un moment în care deja e foarte clar că ţările membre NATO şi UE au obligaţia de a asigura un parcurs democratic, pro-NATO şi pro-UE, pentru aceste ţări din regiune”, a spus Ponta.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...