PLDM cere eliminarea termenului de prescripție în dosarul 7 aprilie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova a înregistrat o inițiativă legislativă privind eliminarea termenului de prescripție în dosarul 7 aprilie 2009. Despre acest lucru a anunțat liderul formațiunii, Vlad Filat, în cadrul unui briefing.

Liberal-democrații își motivează solicitarea prin faptul că, în conformitate cu art. 60 din Codul penal al RM, după 5 ani de la săvârşirea infracţiunilor mai puţin grave, persoana vizată este eliberată de răspundere penală.

Astfel, dacă legea ar rămâne în vigoare, persoanele vinovate de crimele săvârșite în acea perioadă ar urma să scape de dosare, urmărirea penală fiind încetată pe numele lor.

Vlad Filat a precizat că proiectul de lege respectiv este o necesitate or, ”consolidarea democraţiei în Republica Moldova este strict legată şi de sancţionarea tuturor abuzurilor din aprilie 2009”.

“Proiectul de lege urmează să fie examinat în regim de urgenţă, adoptat, promulgat şi publicat, astfel ca pe 7 aprilie 2014 legea să intre în vigoare şi cei care se fac vinovaţi de deturnarea protestelor paşnice din aprilie 2009, adevăraţii criminali şi provocatori să poată fi traşi la răspundere şi să nu beneficieze sub nicio formă de efectele prescrierii juridice /penale”, a declarat Filat


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...