Peste 30 de morți și 126 de răniți în urma unui atac terorist la Ankara; Reacția lui Erdogan

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a condamnat „atacul plin de ură” de sâmbătă îndreptat împotriva militanților opoziției care urmau să participe la o manifestație pentru pace la Ankara, atac soldat cu cel puțin 30 de morți și 126 de răniți, relatează AFP.

„Condamn ferm acest atac plin de ură împotriva unității noastre și a păcii din țara noastră”, a reacționat Erdogan, într-o declarație postată pe site-ul internet al președinției turce.

„Hotărârea și solidaritatea pe care le vom arăta după acest atac va fi răspunsul cel mai puternic și cel mai semnificativ dat terorismului”, a adăugat el.

Puțin după ora locală 10:00 (07h00 GMT), o dublă explozie a vizat în apropierea gării din Ankara grupuri de militanți de stânga care urmau să participe la acțiune pentru pace, în timp ce confruntări sângeroase au fost reluate de aproape trei luni între forțele de securitate turce și rebelii din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

„Oricare ar fi originea lor, explicația lor, scopul lor și numele lor, noi denunțăm toate acțiunile de terorism și toate organizațiile teroriste și trebuie să ne reunim pentru a ne opune lor”, a spus în continuare președintele turc.

„Ca și toate celelalte acțiuni teroriste, atacul de la gara din Ankara țintește unitatea noastră, fraternitatea noastră, viitorul nostrul”, a mai spus el, promițând că autorii săi „vor fi găsiți cât mai repede” și „deferiți justiției”.

Erdogan a cerut, de asemenea, tuturor turcilor „să acționeze în mod responsabil” și să ia atitudine „împotriva terorismului, nu alături de el”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...