Partidul Legii și Dreptății, pe lista căruia se regăsește Durleșteanu, a depus dosarul la CEC, pentru a se înregistra în cursa electorală

by D M
Distribuiti mai departe...

Partidul Legii și Dreptății a depus actele necesare la Comisia Electorală, pentru a se înregistra în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie. Actele au fost depuse astăzi de liderul formațiunii, Nicolae Alexei, unii membri ai echipei și Mariana Durleșteanu, care se va regăsi pe lista electorală a partidului politic. 

„Partidul Legii și Dreptății a depus la CEC setul de documente care urmează să fie înregistrat timp de șapte zile. Am prezentat și o listă de candidați. Este o listă de persoane oneste, profesioniste și integre, printre aceste persoane se regăsește și Mariana Durleșteanu. Suntem bucuroși că am convins-o să revină acasă”, a declarat liderul partidului.

Verificarea documentelor depuse urmează să fie realizată în decursul a șapte zile, după care CEC va decide înregistrarea sau neînregistrarea listei de candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Până în prezent, CEC a înregistrat nouă concurenți electorali, iar 6 dosare se află în examinare. Termenul limită pentru depunerea actelor este 11 iunie curent.

Cei nouă concurenți electorali înscriși oficial în cursă sunt – blocul Comuniștilor și Socialiștilor, Partidul PACE, Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic”, blocul „Renato Usatîi”, PAS, Partidul „Șor”, Partidul Politic Mişcarea Profesioniştilor „Speranţa-Надежда”, PDM și Platforma Demnitate și Adevăr.

Conform decretului semnat de șefa statului, Maia Sandu, alegerile parlamentare anticipate vor avea loc pe data de 11 iulie curent. Maia Sandu a  dizolvat Legislativul pe data de 28 aprilie, imediat după ce Curtea Constituțională a declarat ilegală instituirea stării de urgență în Republica Moldova.

Anterior, fosta ministră a finanțelor Mariana Durleșteanu a fost înaintată de PSRM la funcția de prim-ministră, însă propunerea nu a fost acceptată de Maia Sandu.

TV8


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.