Parlamentul European condamnă asasinarea lui Nemţov şi intensificarea presiunilor Moscovei asupra opoziţiei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Parlamentarii eurpopeni au condamnat asasinarea politicianului rus Boris Nemţov, un critic al Kremlinului, şi şi-au exprimat îngrijorarea faţă de intensificarea presiunilor pe care Moscova le execită asupra opoziţiei.

Şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini le-a spus miercuri eurodeputaţilor că „libertatea de exprimare se află sub o presiune tot mai mare” în Rusia şi că „partidele de opoziţie depun eforturi să poată exista şi să aibă acces la presa dominantă”.

Înaltul Reprezentant UE pentru politică Externă a îndemnat la o „anchetare transparentă a asasinării” lui Nemţov.

Boris Nemţov se opunea războiului din Ucraina şi susţinerii separatiştilor proruşi în confruntările cu trupele guvernamentale. El a fost împuşcat mortal în apropiere de Kremlin pe 27 februarie.

Parlamentarii europeni urmează să adopte joi, în sesiune plenară, la Strasbourg, o rezoluţie de condamnare a asasinatului şi deteriorării democraţiei în Rusia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...