Papa Francisc, primit fără salve de tun la Casa Albă; Care este motivul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Tradiționalele 21 de salve de tun rezervate șefilor de stat care vizitează Casa Albă nu au fost trase miercuri pentru primirea papei Francisc. În acest fel a fost respectat, potrivit administrației americane, stilul modest al suveranului pontif, relatează AFP.

„Acest papă are reputația de a nu fi amator de ceremonii cu mare pompă”, a explicat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al președintelui SUA, Barack Obama.

„Ne-am gândit că o ceremonie mai sobră este cel mai bun mod pentru a-l primi la Casa Albă”, a precizat el. Purtătorul de cuvânt a evocat „discrepanța” care ar fi putut exista între faptul de a primi la Casa Albă cu salve de tun un om al păcii.

El a precizat că această abatere de la tradiție a fost luată în urma consultării cu responsabilii de la Vatican, fără să precizeze cine a stat la baza inițiativei.

Tradiționalele salve de tun vor fi respectate în schimb cu prilejul vizitei de stat pe care o începe vineri în SUA președintele chinez, Xi Jinping.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...