OSCE: Armistiţiul din Ucraina a fost respectat per ansamblu, cu încălcări la Lugansk şi Debalţevo

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Armistiţiul din estul Ucrainei a fost în general respectat în ultimele 12 ore, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă ambasadorul Ertugrul Apakan, şeful Misiunii Speciale de Monitorizare (MSM) în Ucraina a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare (OSCE), relatează agenţia rusă Tass.

Potrivit agenţiei, el a notat că oraşul Lugansk a fost bombardat duminică, spre ora locală 1.45 (1.45, ora României), şi că o serie de episoade de încălcare a armistiţiului au fost raportate din zona oraşului Debalţevo.

Apakan a spus că membrii misiunii nu au reuşit să ajungă la Debalţeve pentru a constata care este situaţia

El a îndemnând atât trupele ucrainene, cât şi insurgenţii proruşi să asigure reprezentanţilor OSCE accesul în toate teritoriile aflate în conflict.

Citește și: La miezul nopții a început armistițiul în Ucraina; Ce s-a negociat și ce se întâmplă de fapt

Michael Bociurkiw, purtătorul de cuvânt al MSM a declarat că numărul observatorilor OSCE în estul Ucrainei va fi suplimentat până la 350.

În plus, Organizaţia urmează să folosească vehicule aeriene neînarmate şi tehnologie satelitară pentru a monitoriza şi observa în ce măsură este respectat armistiţiul.

Armistiţiul între forţele guvernamentale şi insurgenţii proruşi din regiunea Donbas (est) a intrat în vigoare duminică la ora 00.00.

Documentul prevede, între altele, armistiţiul care a intrat în vigoare în estul ţării, crearea unei zone demilitarizate de ambele părţi beligerante, retragerea armamentului greu de pe linia frontului, un schimb de prizonieri şi măsuri cu caracter politic pe termen lung, inclusiv alegeri în Donbas şi modificarea Constituţiei ucrainene, în vederea soluţionării conflictului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...