Orientul Mijlociu, cel mai mare butoi cu pulbere. Să nu-i subestimăm puterea!

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pe măsură ce America îşi consolidează statutul de ţară independentă energetic, există un risc major ca Statele Unite şi aliaţii săi occidentali să considere Orientul Mijlociu ca pe o zonă lipsită de orice importanţă geopolitică.

Dar această impresie s-ar putea dovedi a fi falsă: un Orient Mijlociu în flăcări poate destabiliza lumea în mai multe feluri, scrie economistul Nouriel Roubini într-un editorial pentru Project Syndicate.

În primul rând, chiar şi acum, ţările producătoare de petrol ar putea influenţa piaţa globală aşa cum au făcut-o în 1973, 1979 şi 1990 prin sistarea producţiei de petrol.

În al doilea rând, războaiele civile din regiune au arătat ce efect au valurile migraţioniste revărsate asupra altor ţări.

O disoluţie integrală a Orientului Mijlociu ar da peste cap întreaga Europă şi ar afecta şi economiile din Iordania, Turcia sau Liban, deja supuse unei presiuni rezultate în urma războiului civil din Siria.

În al treilea rând, lipsa de perspectivă şi sărăcia în care vor fi aruncate milioane de tineri arabi i-ar face pe aceştia să găsească un singur vinovat pentru soarta lor: Occidentul, oferind şi un nou bazin de recrutare pentru grupări teroriste de genul ISIS.

Până acum, Statele Unite au cheltuit 2.000 de miliarde de dolari în cadrul operaţiunilor militare derulate în Afganistan şi Irak, iar rezultatul pare să constea într-o instabilitate şi mai mare a acestor ţări.

Dacă Occidentul nu va găsi rapid o cale de a detensiona situaţia din Orientul Mijlociu, nu prin folosirea armelor, ci prin alocarea resurselor financiare menite să creeze locuri de muncă şi dezvoltare economică, instabilitatea regiunii nu va face decât să crească.

Iar o astfel de situaţie şi-ar pune amprenta asupra Statelor Unite şi a Europei, ca şi asupra întregii economii globale, pentru decenii la rând.

Zonele de care lumea ar trebui să se teamă
Riscurile geopolitice globale par să se fi concentrat pe arcul care se întinde din Magreb până la graniţa afgano-pakistaneză, observă economistul Nouriel Roubini.

În vreme ce imaginea idealurilor Primăverii Arabe se acoperă de praful deşertului, instabilitatea geopolitică se extinde în întreg Orientul Mijlociu.

Din cele trei ţări iniţiale cuprinse de febra „Primăverii Arabe”, Libia a devenit un stat aproape dezmembrat, Egiptul s-a întors sub un regim autoritar, iar Tunisia este destabilizată economic şi politic de atacurile teroriste, constată Roubini.

Contagiune de violenţă
În zona africană, conflictele violente care au măcinat nordul continentului au început să se răspândească în Africa sub-sahariană, regiunea Sahel, cea mai săracă şi distrusă din punct de vedere ecologic, fiind acum intrată sub influenţa grupărilor jihadiste.

La fel ca în Libia, războaiele civile încep să ia amploare în Irak, Siria, Yemen şi Somalia, toate aceste state fiind pe punctul de a se prăbuşi.

Turbulenţele din regiune, pe care Statele Unite şi aliaţii săi nu au ezitat să le alimenteze în încercarea de a doborî regimurile politice din Irak, Libia, Siria sau Egipt, ameninţă acum să destabilizeze alte ţări considerate sigure.

Fluxul de refugiaţi din Siria şi Irak ameninţă să dea peste cap ordinea şi securitatea existente în ţări precum Iordania, Liban sau chiar Turcia, ultima manifestând oricum inflexiuni de autoritarism sub regimul Erdogan.

Între timp, conflictul nerezolvat dintre Israel şi Palestina, ca şi prezenţa Hamas în Fâşia Gaza sau a mişcării Hezbollah în Liban sunt alte ameninţări cronice de ciocniri violente cu Israelul.

Un război islamic
În toată această masă fluidă neclară se disting două forţe care îşi dispută superioritatea asupra regiunii: puterea sunită din Arabia Saudită şi cea şiită din Iran.

Bătălia pentru controlul regiunii se revede în încleştările care au loc între cele două facţiuni ale religiei islamice în Irak, Siria, Yemen, Bahrain şi Liban.

Recenta suspendare a sancţiunilor economice impuse Iranului, ca urmare a semnării acordului nuclear, va da şansă liderilor şiiţi de la Teheran să finanţeze din plin adepţii din tot Orientul Mijlociu.

Ceva mai la est, Afganistanul, unde talibanii ameninţă să preia iarăşi puterea, şi Pakistanul, confruntat cu o constantă ameninţare a militanţilor islamişti din ţară, reprezintă alte două state semi-eşuate.

Zona care dictează crizele
Remarcabil este că, în ciuda focurilor izbucnite în tot Orientul Mijlociu, preţul petrolului s-a prăbuşit.

În trecut, conflictele din regiune au stat la baza a trei episoade de recesiune globală.

În 1973, războiul Yom Kippur declanşat de Israel împotriva ţărilor arabe a cauzat o triplare a preţului combustibilului şi a pus pecetea stagflatiei pe economia globală (stagnare economică, şomaj ridicat, inflaţie – n.red) între 1974-1975.

Revoluţia iraniană din 1979 a generat un alt embargo al petrolului, iar preţul ridicat al carburanţilor a fost factorul declanşator al perioadei de stagflaţie înregistrată între 1980-1982.

Ultima criză a fost marcată de invazia Irakului în Kuweit în 1990, după incendierea puţurilor petroliere ale micului stat din Golf, preţul petrolului crescând din nou abrupt. A fost semnalul care a declanşat şi criza globală din 1990-1991.

De această dată însă, preţul petrolului nu mai pare să dea frisoane cumpărătorilor, aceasta şi pentru că, spre deosebire de episoadele anterioare, turbulenţele din Orientul Mijlociu nu au mai generat o criză în aprovizionarea cu combustibil.

Chiar şi în teritoriile irakiene controlate de Statul Islamic, producţia de petrol merge înainte, acesta fiind vândut apoi de diverşi intermediari pe pieţele străine.

Şi pe măsură ce sancţiunile impuse Iranului se vor ridica treptat, nici nu se întrevede o eventuală viitoare criză a petrolului.

O lume scăldată în petrol
Lumea de acum pare cu adevărat inundată de supraproducţia de petrol.

Prin exploatarea rezervelor din zăcămintele de şist din SUA şi Canada şi cea a rezervelor maritime din Mexic, continentul american pare ferit de influenţa preţurilor dictate de şeicii din Orientul Mijlociu.

În plus, America de Sud se laudă cu largi depozite de hidrocarburi care se întind din Columbia până în Argentina, la fel cum o fac şi ţările din estul Africii: Kenya şi Mozambic.

Cu toate acestea, lumea ar face bine să nu subestimeze puterea şi importanţa geopolitică a Orientului Mijlociu, subliniază încă o dată, laureatul premiului Nobel pentru Economie, Nouriel Roubini.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...