Oligarhii, băncile şi companiile din Rusia au datorii externe de peste 700 miliarde de dolari

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Oligarhii, băncile şi companiile din Rusia s-au împrumutat masiv în ultimii ani în afara ţării, datoria externă totală depăşind 700 miliarde dolari la sfârşitul anului trecut, potrivit datelor băncii centrale ruse, care evidenţiază riscurile unor sancţiuni mai dure în contextul crizei ucrainene.

Faţă de finele anului 2011, soldul datoriei externe a crescut cu aproape 200 de miliarde de dolari, potrivit CNN.

Chiar în această săptămână, marcată de anexarea Crimeei de către Rusia, compania minieră Metalloinvest a anunţat că a obţinut o linie de finanţare a exporturilor de 1,15 miliarde de dolari de la un grup de bănci, printre care cele mai mari trei instituţii de credit din Franţa, Deutsche Bank (Germania), UniCredit (Italia), ING (Olanda), Credit Suisse (Elveţia) şi Bank of Tokyo Mitsubishi (Japonia).

Metalloinvest este controlată de miliardarul Alişer Usmanov, cel mai bogat om din Rusia şi un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin.

Potrivit datelor Băncii Reglementelor Internaţionale, creditele acordate de băncile din Europa în Rusia se situau la 184 miliarde de dolari în septembrie. Instituţiile de credit americane au o expunere de 37 de miliarde de dolari.

Dintre băncile europene, cele din Franţa au împrumutat cel mai mult în Rusia, cu 51 miliarde de dolari, urmate de cele din Italia – 29 miliarde de dolari, Germania – 24 miliarde de dolari, Marea Britanie – 19 miliarde de dolari şi Olanda – 18 miliarde de dolari.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...