O nouă rundă de negocieri între PLDM, PD și PCRM; Doresc să aleagă conducerea Parlamentului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Negocierile privind constituirea unei majorități parlamentare între PLDM, PD și PCRM au continuat și miercuri, reprezentanții celor trei partide discutând despre alegerea conducerii Parlamentului.

„Am discutat privitor la prioritățile agendei parlamentare (…). În primul rând formarea cât mai grabnică a conducerii Parlamentului, cu alte cuvinte, deblocarea activității” Legislativului, a declarat deputatul PCRM Artur Reșetnicov, în urma discuțiilor cu reprezentanții PLDM și PD.

Fostul comunist și actualul democrat Sergiu Sîrbu a evocat un caracter „constructiv” al discuțiilor, vorbind despre posibilitatea ajungerii la un consens în „două-trei zile”.

„Este important să continue acest dialog cu forţele sănătoase din Parlament. Ori avem stabilitate, ori ne pasc alegerile anticipate”, a declarat fostul comunist.

Reprezentantul PLDM, Vadim Pistrinciuc, a anunțat că s-a discutat despre votarea bugetului și a altor „legi imperative”, care ar asigura „buna funcționare” a Parlamentului.

A fost cea de-a doua întâlnire oficială între reprezentanții celor trei partide politice.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...