(New York Times) România se îndreaptă spre două recorduri în acelaşi timp: Prima femeie premier şi primul premier musulman

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Într-o mişcare surpriză, cel mai mare partid politic din România a nominalizat o femeie de naţionalitate tătară pentru funcţia de premier. Dacă va obţine votul de încredere de la Parlament şi de la Preşedinte, va fi atât prima femeie care va ocupa această poziţie, cât şi primul musulman, scrie The New York Times.

Partidul Social Democrat a obţinut o victorie răsunătoare în alegerile din 11 decembrie, câştigând peste 45% dintre voturile populare. Alături de aliatul ALDE, menţine majoritatea în Parlament.

În mod normal, liderul celui mai mare partid este nominalizat de preşedinte pentru funcţia de premier, însă liderul PSD Liviu Dragnea ar fi o alegere problematică, în condiţiile în care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în aprilie pentru fraudă electorală.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus că următorul premier trebuie să aibă un dosar curat.

Aşa că Social Democraţii au numit-o în schimb pe Sevil Shhaideh, în vârstă de 52 de ani, o figură puţin cunoscută care a fost ministru al dezvoltării pentru şase luni în timpul ultimei guvernări Ponta.

„Este o alegere surprinzătoare. Oamenii se aşteptau la cineva condus de Dragnea, dar din vârfurile partidului, nu la un nou venit”, a spus Sergiu Miscoiu, profesor de ştiinţe politice la universitatea Babes-Bolyai din Cluj.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...