NASA reconfirmă: Oamenii vor ajunge pe Marte

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Agenția spațială americană, NASA, a reconfirmat, la sfârșitul săptămânii trecute, faptul că pregătirile pentru trimiterea primilor oameni pe Marte continuă conform planului, această expediție urmând să se desfășoare într-un viitor relativ apropiat, la începutul deceniului patru al acestui secol, conform Huffington Post.

„Suntem mai aproape de obiectivul de a trimite oameni pe Marte decât ne-am aflat vreodată, în orice moment al istoriei NASA. Avem mult de muncă pentru a trimite primii astronauți pe Marte, dar vom ajunge și acolo”, a susținut administratorul NASA, Charles Bolden.

Pentru îndeplinirea acestui ambițios obiectiv, NASA trebuie să finalizeze proiectele de rachetă și capsulă spațială capabile să-i trimită pe oameni pe Planeta Roșie și să-i aducă înapoi în siguranță, fiind vorba aici de Space Launch System (SLS) și de capsula Orion, aflate încă în faza de testare.

Roverul robotizat ce urmează să fie trimis pe Marte în 2020 va transporta echipamentele necesare experimentului Mars Oxygen ISRU sau MOXIE, ce va extrage oxigen din dioxidul de carbon din rarefiata atmosferă marțiană. Dacă acest experiment va avea succes, primul echipaj uman care va păși pe Marte va dispune de tehnologia necesară pentru a-și asigura oxigenul atât pentru respirație, cât și pentru a alimenta motoarele rachetei cu care să poată reveni pe Pământ.

„Vom produce oxigen pe o altă planetă — pentru prima oară când vom produce oxigen pe o altă planetă. Aceste experimente sunt reale, sunt aici”, a subliniat și administratorul adjunct al NASA, Dava Newman.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...