Nadia Savcenko riscă o tromboză venoasă fatală

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Testele medicale la care a fost supusă femeia pilot ucraineană Nadia Savcenko, aflată în greva foamei și a setei într-o închisoare din Rusia, după ce a fost condamnată la 22 de ani de închisoare, arată că ea riscă o tromboză venoasă, au anunțat avocații săi.

„Medicii i-au spus că sângele ei devine gros și că inimii sale îi este greu să funcționeze”, a notat, pe Facebook, unul dintre avocații săi, Nikolai Polozov. „Este posibil ca ea să sufere o tromboză venoasă și să moară subit, în somn”, a atenționat acesta.

Autoritățile penitenciare au avertizat că o vor alimenta cu forța pe Nadia Savcenko și au propus să o interneze la spital, însă ea refuză. Cu toate acestea, Savcenko a acceptat să fie pusă pe perfuzii și să primească intravenos glucoză și clorură de sodiu, potrivit lui Polozov.

Nadia Savcenko este într-o stare „stabilă”, susține un comunicat al administrației penitenciare.

Femeia pilot ucraineană de 34 de ani a intrat din nou, miercurea trecută, într-o grevă a foamei și a setei, pentru a face presiuni asupra autorităților ruse și să fie transferată în Ucraina.

După un proces de șase luni, care a agravat tensiunile între Rusia și Ucraina, ea a fost condamnată la 22 martie anul curent la 22 de ani de închisoare, justiția rusă găsind-o vinovată de complicitate la uciderea, în iunie 2014, a doi jurnaliști ruși în estul separatist al Ucrainei, în vara lui 2014.

După condamnarea ei, autoritățile ucrainene și mass-media ruse au avansat ipoteza unui schimb de prizonieri între Kiev și Moscova, care i-ar permite Nadiei Savcenko să fie trimisă în Ucraina, unde se bucură de statutul de eroină națională.

Nadia Savcenko a mai fost în greva foamei timp de 80 de zile, din decembrie 2014 până în martie 2015, iar la începutul lui martie anul curent ea a încetat să se alimenteze și să consume lichide timp de șapte zile.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...