Pe 9 august, un general rus a declarat că, dacă armata ucraineană va trece linia roşie a Rusiei şi va încerca să recâştige regiunea Donbas, din estul Ucrainei, Moscova va răspunde cu forţă copleşitoare.
Această declaraţie subliniază încă o dată poziţia oficială a Kremlinului că Rusia are nevoie să ţină de teritoriul pe care l-a anexat în Donbas, pentru a asigura viabilitatea republicilor sale marionetă, Doneţk şi Luhansk, scrie Samuel Ramani, într-un articol pentru Washington Post.
Acesta prezintă, în materialul său, cele „trei motive şi jumătate” pentru care Rusia ar putea plănui să se retragă din Ucraina sau, cel puţin, dintr-o parte a ţării.
O teorie este aceea că preşedintele Vladimir Puţin priveşte preluarea teritoriilor din Donbas drept una temporară, evaluând această ocupaţie strict din punct de vedere cost-beneficiu. Spre exemplu, în prezent, liderul de la Kiev a ajuns la concluzia că victoriile militare mici din Donbas generează capital politic mai mult decât suficient în Rusia, pentru a compensa nemulţumirea ruşilor pentru greutăţile austerităţii generate de sancţiunile occidentalilor.
Există însă şi probabilitatea ridicată ca Putin să se retragă tactic din regiunea Donbas, fără să privească această acţiune drept o înfrângere, Rusia urmând să păstreze o forţă militară în Crimeea care ar putea fi folosită pentru a destabiliza Ucraina, dacă aceasta va încerca să adere la NATO.
Trei factori sugerează pentru autorul citat că angajamentul lui Putin de a menţine controlul asupra teritoriilor din estul Ucrainei este mai slab decât o arată retorica regimului său.
Primul ar fi acela că vorbitorilor de rusă din Donbas nu le place ocupaţia. Prezenţa militară a Moscovei şi ocuparea teritoriului din estul Ucrainei este mult mai puţin populară în rândul ucrainenilor vorbitori de limbă rusă decât a prezis Vladimir Putin în anul 2014.
Potrivit sursei citate, Kremlinul va avea dificultăţi în a controla Donbas pe termen lung, din cauza că imperialismul rus nu este popular în această regiune. Putin nu s-a aşteptat la rezistenţă în masă din partea vorbitorilor de limbă rusă din estul Ucrainei, însă asta a obţinut.
Washington Post citează un sondaj din luna mai 2014, care arată că doar 19 la sută din cetăţenii oraşului Harkov susţin ocupaţia rusă. Acelaşi sondaj arăta că, în Odesa, oraş în care rusofilii sunt majoritari, Putin a înregistrat o susţinere de doar 14 la sută. Spre deosebire, fostul preşedinte georgian şi actual guvernator al Odesei, Mihail Saakaşvili, cunoscut adversar al Kremlinului, este foarte popular în această parte a Ucrainei.
Al doilea este faptul că liderul de la Kremlin nu poate controla dacă operaţiunile militare ale Rusiei pot duce la păstrarea regiunii Donbas. Guvernul ucrainean are mai multă putere decât obişnuia să aibă în acest conflict, până acum, şi ar putea să-şi folosească influenţa pentru a-l obliga pe Putin să dea înapoi în Donbas mai repede dacât era de aşteptat.
De altfel, pârghiile pe care le are guvernul ucrainean ar putea face că Putin să opteze pentru o retragere, mai degrabă decât să rişte o escaladare militară posibil dezastruoasă. În plus, dacă statul ucrainean s-ar putea întări din punct de vedere economic, prin relaţii mai strânse cu Uniunea Europeană şi cu China, ar putea în continuare să influenţeze evenimentele din regiune.
De asemenea, dacă guvernul ucrainean s-ar putea înţelege cu oligarhii regionali, învăţând din proasta comunicare cu Rinat Ahmetov, din Doneţk, Kievul ar putea să ţină piept agresiunii ruse dintr-o poziţie de putere sporită.
Al treilea este faptul că Vladimir Putin îşi doreşte un conflict îngheţat. Costă mai puţin decât un război şi ameninţă mai mult. Există dovezi convingătoare în opinia autorului că scopul pe termen lung al preşedintelui rus este să creeze un „conflict îngheţat” în Donbas, un scenariu în care luptele sunt suspendate, însă tensiunile etnice rămân şi se pot reaprinde oricând.
De la dizolvarea Uniunii Sovietice, Rusia a avut un model special comun privind intervenţiile militare în fostele republici sovietice – conflictele îngheţate, care ar funcţiona bine în Ucraina. În acest sens, este dat exemplul Transnistriei, fâşia de pământ dintre Moldova şi Ucraina.
Şi, deşi metodele folosite în intervenţiile Rusiei în Moldova şi Ucraina diferă, Rusia va încerca cel mai probabil să imite strategia conflictului îngheţat moldovean în Ucraina, din cauza tensiunilor etnice profunde din ambele state şi a obiectivului comun al Rusiei de a păstra ambele ţări în sfera sa de influenţă.
În plus, retragerea din teritoriile din Donbas ar uşura Rusia de costurile ocupaţiei, mai scrie editorialistul Washington Post.