Moscova sfidează Chișinăul: Trei deputați ruși vor merge la Comrat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Trei deputați din Duma de Stat a Federației Ruse încep luni o vizită în Republica Moldova, la invitația Partidului Socialiştilor.

Este vorba despre deputatul din partea partidului „Edinaia Rossia” Vladimir Afonskii, şi reprezentanţii Partidului „Spravedlivaia Rossia” – Alexandru Cetverikov şi Oleg Paholkov.

Potrivit unui comunicat de presă al PSRM, agenda vizitei include mai multe întrevederi şi activităţi, inclusiv participarea oficialilor ruşi la conferinţa internaţională „Perspectivele dezvoltării social-economice a UTA-Găgăuzia”, care va avea loc pe data de 10 martie, la ora 10.00, în orașul Comrat.

Vizita deputaților ruși survine la câteva zile după ce fostul viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Valeriu Chiveri, l-a convocat pe ambasadorul rus în Republica Moldova, Farit Muhametşin, căruia i-a atras atenţia asupra unei implicări tot mai active a Federaţiei Ruse în procesele politice din ţara noastră.

Și președintele PLDM, Vlad Filat, a atras atenția, de la tribuna Parlamentului, în legătură cu implicarea autorităților ruse în procesul electoral din Găgăuzia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...