Moscova – acuzată de finanțarea și antrenarea naziștilor maghiari

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Diplomații ruși și persoane în „uniforme militare rusești” s-au implicat în finanțarea, respectiv instruirea (în tabere organizate) a membrilor organizației neo-naziste maghiare MNA (Magyar Nemzeti Arcvonal), scrie Financial Times, citând surse din serviciile secrete maghiare.

Unul dintre liderii MNA, Győrkös István, este în prezent arestat sub acuzația de răspândire a ideilor care promovează ura între oameni și uciderea unui polițist.

Potrivit ziarului, din corespondența liderilor organizației rezultă că MNA a beneficiat de asistență financiară din partea Rusiei.

Surse din cadrul serviciilor de securitate din Ungaria au declarat pentru FT că, oficial, Budapesta știa despre acțiunile statului rus pe teritoriul Ungariei. Cu toate acestea, autoritățile maghiare au preferat să nu „facă valuri” de teama ca Rusia să nu renunțe la proiectele economice comune cu Ungaria. Era vorba despre furnizarea de gaze și construirea a două reactoare la centrala nucleară din orașul Paks.

Tema ajutorului acordat de Moscova naziștilor maghiari a apărut după arestarea lui Győrkös. În timpul arestului el s-a baricadat în casa și a început să tragă, omorând un polițist.

István Győrkös în mod deschis s-a declarat admirator al nazistului maghiar Ferenc Szalasi, fondatorul și liderul organizației de extremă dreapta Partidul Crucilor cu Săgeți și al Mișcării Hungariste, prim-ministru al Ungariei până în ultimele zile de participare a Ungariei la cel de-al Doilea Război Mondial.

Comentând scandalul cu posibila implicare a Rusiei în finanțarea MNA, Peter Siyarto, ministrul Afacerilor Externe al Ungariei a spus că așteaptă un raport complet cu privire la rolul Rusiei și, dacă se confirmă, va face o plângere.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...