Migranții care intră ilegal în Ungaria vor fi arestați, începând de săptămâna viitoare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Viktor Orban a anunțat că, începând cu data de 15 septembrie, oricine va intra ilegal pe teritoriul Ungariei va fi arestat.

Premierul ungar a făcut referire în special la refugiații care trec clandestin granița sârbo-ungară. De altfel, el a criticat Comisia Europeană pentru intenția de a impune cote obligatorii de refugiați fără consimțământul șefilor de stat din UE.

Tot de pe 15 septembrie intră în vigoare noua lege care pedepsește trecerea ilegală a frontierei ungare cu până la 5 ani de închisoare.

„Ne aflăm în fața unei rebeliuni”, a declarat Viktor Orban după o întâlnire cu președintele grupului parlamentar al Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber.

Agerpres relatează că șeful executivului ungar a menționat că unii refugiați refuză să coopereze cu poliția maghiară, lucru ce este de asemenea ilegal. El a subliniat că „sunt multe de făcut cu privire la criza migratorie și deciziile trebuie luate rapid” în cadrul Uniunii Europene.

Pe de altă parte, Viktor Orban a precizat că se opune propunerii președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, de a repartiza prin cote obligatorii 160.000 de refugiați între statele membre ale UE, el avertizând că „deciziile europene nu se pot lua fără consimțământul șefilor de stat”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...