Mesajul lui Sturza către Plahotniuc: Întoarce țara și pleacă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Oligarhul Vladimir Plahotniuc trebuie să „întoarcă țara” poporului și să „plece”, este de părere fostul premier Ion Sturza.

Sturza consideră că sistemul de control asupra Republicii Moldova, pe care l-a instituit Plahotniuc, a eșuat, iar consecințele se văd astăzi.

„Dragă Vlad, știu că te flatează acest titlu de conducător neformal al Republicii Moldova. Ai depus mult efort în a construi o matrice care a ocupat practic tot spațiul informațional, economic și legal. Asta este un model de business și o viziune a ta despre ceea ce se întâmplă în Republica Moldova. Împreună cu alți colegi din coaliția de guvernare ați privatizat ștampila și semnătura țării și le folosiți în interesele voastre private. Nu vreau să vă fac un proces de intenție, dar vă rog să vă retrageți. Întoarceți țara oamenilor. Nu funcționează acest model de business. Tot dezastrul care s-a întâmplat, toată această depravare morală, toate aceste furturi gigantice este pentru că matricea aceasta nu funcționează. Trebuie de plecat din țară, de aruncat telefonul în lacul Geneva și de uitat pe un timp de Republica Moldova”, a precizat Sturza în mesajul către Plahotniuc.

El a avut un mesaj asemănător și către președintele PLDM, Vladimir Filat.

„Am un mesaj și către Vlad Filat. Care a fost speranța noastră. Pe care l-am susținut și material și spiritual în 2009. Ne-a furat speranța. Poate mai puțin ne-a furat țara, dar ne-a furat speranța”, a mai spus Sturza.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...