Membrii grupului Petrenco au fost eliberaţi din arest la domiciliu și puși sub control judiciar

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Membrii aşa-numitului grup Petrenco au fost eliberaţi sub control judiciar din arest la domiciliu. Decizia a fost luată astăzi de către Judecătoria Râşcani.

Chiar dacă au fost eliberaţi, aceştia nu au dreptul de a merge la proteste. În acest context, avocatul grupului a precizat că va ataca acest punct din decizia magistraţilor la Curtea de Apel.

Procurorii au cerut ieri prelungirea cu 30 de zile a arestului fostului deputat comunist Grigore Petrenco din cauza unui mesaj de susținere a protestului din 24 aprilie postat pe pagina de facebook a acestuia.

Amintim că membrii grupului Petrenco au fost arestați la 6 septembrie, după un protest în fața Procuraturii Generale. Anterior, aceștia protestaseră mai multe zile la rând în fața casei oligarhului Vladimir Plahotniuc.

Eliberarea se face și în condițiile în care un grup din partea APCE va sosi astăzi la Chișinău tocmai pentru a se documenta suplimentar asupra acestui caz.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...