Marea Neagră, „câmpul de luptă” în conflictul NATO- Rusia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică şi-au testat din nou capacităţile militare în această săptămână, Marea Neagră devenind principala zonă de manevre tactice pe fondul tensiunilor generate de criza din estul Ucrainei.

Şase nave militare NATO şi un submarin s-au aflat în Marea Neagră în ultima săptămână pentru exerciţii de rutină menite să demonstreze capacitatea de apărare colectivă. La exerciţii au participat crucişătorul american USS Vicksburg, patru fregate – NCSM Fredericton (Canada), TCG Turgutreis (Turcia), ROS Regina Maria (România), ITS Aliseo (Italia) – nava de alimentare germană FGS Spessart şi un submarin turc.

În timp ce navele grupului NATO (SNMG-2) se aflau în largul Portului Constanţa, zona a fost survolată de un avion militar rus. Ministrul român al Apărării, Mircea Duşă, care a luat şi el parte la exerciţii, spunea că este normal ca aeronave de supraveghere să culeagă informaţii. În paralel, avioane de vânătoare NATO au incerceptat, pentru prima dată anul acesta, opt avioane militare ruse de tip Suhoi Su-27 şi Su-34 deasupra Mării Baltice, în spaţiul aerian internaţional.

În replică, Rusia a efectuat, în ultima săptămână, cele mai ample exerciţii militare din ultimii ani, pe fondul tensiunilor cu Alianţa Nord-Atlantică.

Peste 8.000 de militari ruşi au fost mobilizaţi la exerciţii în sud-vestul Rusiei, inclusiv în Crimeea (anexată în urmă cu exact un an) şi în regiunile separatiste georgiene Osetia de Sud şi Abhazia. Flotele militare ruse au făcut manevre în Marea Neagră, Marea Japoniei şi Marea Barents.

Oficiali din Ministerul rus al Apărării au confirmat că exerciţiile, care vor dura până la începutul lunii aprilie, sunt cele mai ample organizate de Rusia în ultimii ani. Moscova a transferat bombardiere Tupolev 22-M3, care pot transporta bombe nucleare în regiunea Crimeea, iar rachete cu potenţial nuclear au fost poziţionate în enclava Kaliningrad, la frontiera cu Polonia şi Lituania.

Astfel, Marea Neagră a devenit din nou una dintre principalele linii de manevre tactice între NATO şi Rusia. Demonstraţiile de forţă militară au fost dublate de un schimb vehement de replici între Occident şi Rusia, expresii ale campaniilor de imagine şi propagandă generate de criza ucraineană.

Un oficial militar rus afirma joi, potrivit agenţiei TASS, că navele NATO din Marea Neagră nu au avut nicio reacţie la exerciţiile efectuate de zece ambarcaţiuni militare ruse însoţite de zece avioane de vânătoare şi recunoaştere: „Navele NATO din Marea Neagră nu au avut nicio reacţie la exerciţiile ruse şi nu au folosit muniţie reală. Prezenţa navelor NATO în Marea Neagră este pur şi simplu demonstrativă”.

În schimb, adjunctul ministrului rus de Externe, Aleksei Meşkov, susţinea că astfel de acţiuni ale NATO sporesc riscul destabilizării regionale. „Rusia este profund îngrijorată de numărul din ce în ce mai mare de exerciţii militare efectuate de NATO în apropierea frontierelor Rusiei. Acţiunile de acest fel sporesc riscul destabilizării regionale”, atrăgea atenţia Meşkov.

Analişti ruşi au venit în sprijinul discursului intensificat de Moscova în ultimul an.

Pavel Zolotariov, directorul-adjunct al Institutului rus pentru Studii privind Canada şi SUA, susţine că Washingtonul nu are nevoie de găsirea unei soluţii politice la criza separatistă din estul Ucrainei, pentru că în acest caz Administraţia de la Kiev va trebui să ofere un statut special regiunilor Lugansk şi Doneţk. „Sfidând realităţile, Statele Unite continuă să intensifice presiunile asupra Rusiei, prelungind sancţiunile şi făcând demonstraţii de forţă în Marea Neagră”, adaugă analistul rus.

La rândul său, NATO a somat Rusia să nu mai lanseze manevre militare neprevăzute. „Alianţa Nord-Atlantică exprimă o profundă preocupare privind exerciţiile neprevăzute organizate de Rusia. Moscova a efectuat cel puţin 12 exerciţii militare inopinate în ultimii doi ani, în timp ce Alianţa Nord-Atlantică nu a mai efectuat astfel de mavevre militare din timpul Războiului Rece”, a declarat un oficial NATO pentru agenţia TASS.

Parlamentul de la Kiev a aprobat, marţi, un proiect care prevede acordarea unui statut special regiunilor separatiste abia după desfăşurarea alegerilor regionale organizate de Administraţia prooccidentală Petro Poroşenko. Moscova susţine că iniţiativa Kievului încalcă termenii Acordului de la Minsk, semnat în 12 februarie de liderii Rusiei, Ucrainei, Germaniei şi Franţei. În acest context, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a cerut o nouă reuniune a liderilor Rusiei, Franţei, Germaniei şi Ucrainei, „în scopul evitării deteriorării situaţiei în regiunile estice ucrainene”.

Liderii europeni au discutat, în cursul reuniunii Consiliului European, despre situaţia din Ucraina, stabilind menţinerea sancţiunilor impuse Rusiei.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014 în regiunile Doneţk şi Lugansk, s-a soldat până acum cu peste 6.000 de morţi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...