Manchester United renunță la Radamel Falcao

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Atacantul columbian Radamel Falcao, unul dintre cei mai bine cotați fotbaliști din Europa, va părăsi gruparea Manchester United din această vară, după ce antrenorul Louis van Gaal s-a declarat nemulțumit de prestațiile acestuia în tricoul „Diavilor roșii”.

Englezii au plătit 8 milioane de euro pentru împrumutul atacantului de la Monaco pentru acest sezon şi aveau o opţiune de cumpărare de 55 de milioane de euro, dar, conform cotidianului L`Equipe, gruparea de pe Old Trafford nu a activat-o, luând decizia să renunţe din această vară la fostul golgheter din Europa League.

Jorge Mendez, agentul lui Radamel, a fost în Anglia pentru a discuta cu oficialii englezi, dar aceştia le-au transmis monegaşcilor că nu sunt interesaţi de păstrarea internaţionalului care a câştigat în această stagiune 365.000 de euro pe săptămână.

Vicepreşedintele clubului din Ligue 1, Vadim Vasiliev, anunţase că, în cazul în care nu va ajunge la un acord cu United, Falcao ar avea oferte şi de la alte cluburi mari, precum Internazionale Milano sau Valencia.

Radamel Falcao a strâns 20 de prezenţe în toate competiţiile acestei stagiuni pentru Manchester United. Fostul jucător al lui Atletico Madrid și Porto şi-a trecut în cont 4 goluri şi 5 pase decisive.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...