Mulţi dintre noi cred că au noroc în viaţă. Şi mai mulţi consideră, probabil, exact contrariul. Aplicat la soarta unui popor, exemplul cu norocul capătă dimensiuni de dramă naţională. Poţi să ai primari corupţi, ca la Tallinn sau la Bucureşti, dar să fii convins că până la urmă procurorii îi vor aresta. Poţi să te confrunţi cu profunde crize politice şi să nu ai guvern mai mult de un an de zile, ca în Belgia, dar să-ţi continui liniştit viaţa, ştiind că nu te vei confrunta cu sărăcia sau mizeria cotidiană. Poţi să te trezeşti cu un scandal-monstru ca în Germania, patria Volkswagen-ului, dar să nu ai dubii că cei vinovaţi vor demisiona de bună voie şi că vor fi pedepsiţi.
Ce să faci însă când conducerea unui stat îi aduce pe cetăţenii săi la limita disperării? Cui să te plângi că oamenii nu mai cred în nimeni şi în nimic? Că li s-a furat speranţa? Că au fost terfelite toate idealurile şi compromise toate planurile măreţe? Că nici măcar luminiţa de la capătul tunelului nu se mai vede? Că în perioada guvernării partidelor aşa-zise democratice şi proeuropene, la televizor apar nişte hoţi şi bandiţi, ca şi pe vremea comuniştilor, şi spun că totul e ok. Ca şi în dictaturile latino-americane, traficanţii de droguri ne spun că drogurile fac bine la sistemul nervos.
Şi atunci când un grup de persoane au înţeles că a rămas un singur pas până la prăbuşirea în prăpastie, că nu se mai poate tăcea, foarte multă lume a răspuns la apelul lor. O sută de mii de protestatari au venit în Piaţă să ceară scoaterea organelor de stat din captivitatea lui Plahotniuc. Trebuie să recunoaştem că mafiotul din Grozeşti s-a speriat. În consecinţă, a căzut primul pion, sacrificându-se Dorin Drăguţanu. Mica sculă arogantă pleacă. Metafora lui Ion Sturza, cea cu Plahotniuc, care este „îngerul păzitor al guvernatorului Băncii Naţionale”, confirmă ceea ce noi spunem demult. Plahotniuc este stăpânul nedeclarat al Republicii Moldova. Doar atunci când banditul va fi aşezat pe banca acuzaţilor şi condamnat la ani grei de puşcărie, toată lumea va răsufla uşurată. Şi oricine după asta se va încumeta să repete fapta lui Plahotniuc se va gândi mai întâi foarte bine dacă merită să se confrunte cu o nouă revoltă populară.
Dar ca să se întâmple asta, trebuie câştigată lupta cu Plahotniuc. Să ştiţi că acest cuvânt – „lupta” – nu a fost folosit întâmplător. Stăpânul neoficial al Moldovei tratează revolta populară ca pe un război personal. El are în serviciu o armată de consultanţi străini care gândesc tactici şi strategii elaborate cu scopul de a-l salva de la puşcărie. O altă parte a armatei o constituie proprietatea lui privată – ziariştii de la posturile lui tv, bloggerii, comentatorii, analiştii aşa-zişi independenţi, liderii de partide cumpăraţi şi mulţi alţi idioţi utili.
Ceea ce am văzut până acum ne sugerează ideea că planul lui Plahotniuc este să izoleze Platforma DA, să semene discordie în sânul liderilor şi s-o certe cu potenţialii parteneri. Trebuie să recunoaştem că în mare parte acest plan i-a reuşit. Să facem o listă cu posibilii parteneri ai Platformei DA şi să vedem unde Plahotniuc încă nu şi-a băgat coada.
Aşadar, posibilii parteneri:
– partidele extraparlamentare,
– liderii de opinie,
– ziariştii şi mass media predispuse să-l critice pe Plahotniuc,
– liderii asociaţiilor profesionale (fermieri, pensionari, pedagogi, studenţi, veterani, medici etc.),
– partenerii străini de dezvoltare.
Cu foarte mici excepţii, Plahotniuc a reuşit să se bage cam peste tot. Platforma DA a fost antrenată în discuţii istovitoare şi inutile. A căzut în cursa polemicilor sterile şi a schimbului stupid de replici acide. În limbaj de război, asta se numeşte luptă de guerilă. Orice răspuns neinspirat, orice replică deplasată, orice cuvânt nechibzuit a fost preluat de imensa armată de ziarişti tv, bloggeri, comentatori, buhăieşi de tot soiul; a fost mursecat, întors de pe o parte pe alta, distorsionat, ironizat, blamat, condamnat. În condiţiile în care 80 la sută din mass-media din Republica Moldova îl apără pe un bandit ca să-l scape de închisoare, lupta este inegală.
L-am auzit pe un coleg spunând că jurnaliştii nu trebuie să pregătească proteste, ci doar să informeze. Total de acord. Dar nu în condiţiile unui stat captiv. Nu în condiţiile în care un individ a acaparat totul şi nu are de gând să cedeze nimic. Mai mult, el se gândeşte cum să-i nimicească pe cei care au curajul să i se împotrivească.
Ziceam de o luptă inegală. În condiţiile create, Platforma DA trebuie să-şi schimbe din mers propria tactică şi strategie. La urma urmei, n-o fi fiind această Platformă vaca sfântă de care să nu te atingi! În primul rând, persoanele de acolo trebuie să devină extrem de receptive la criticile publice. Nu mă refer la minciunile buhăieşilor şi la invectivele idioţilor utili, ci la opiniile critice expuse de persoane bine intenţionate. Apoi, ar trebui refăcute bunele relaţii cu partidele de opoziţie extraparlamentare. Cât mai repede. Cât mai repede cu putinţă trebuie rezolvată şi o altă problemă nevralgică – tinerii. Studenţii, în primul rând. Aceştia nu vin, în general, la acţiuni de protest, e clar. Dar sindromul 7 aprilie ar trebui să se termine odată şi odată. Medicii şi pedagogii sunt cei care susţin mişcarea protestatară, dar vin în număr mic în Piaţă. Presupun că şi pe acest segment Platforma DA are multe scăpări. Unde sunt nume importante din cultura şi ştiinţa noastră? I-o fi cumpărat Plahotniuc, dar nu cred că s-au vândut chiar toţi!
Dacă vrem ca pe 4 octombrie să vină în Piaţă de trei ori mai multă lume decât pe 6 septembrie, dacă sloganul „ACUM SAU NICIODATĂ” nu este doar o frază, ci o convingere, e nevoie de schimbat urgent paradigma. Nu contează ce enormităţi va debita armata lui Plahotniuc. Nu mai avem timp să le atragem atenţia. Nu mai e timp de pierdut cu orgolii rănite şi vanităţi deşarte. Oamenii aşteaptă altceva – seriozitate, organizare, sobrietate, disciplină, sacrificiu şi viziune. VIZIUNE! Trebuiesc mobilizate toate forţele. Indiferent de simpatii şi antipatii. Să nu-şi imagineze cineva că 4 octombrie poate fi tratată ca încă o repetiţie generală. Nu, o altă Mare Adunare Naţională nu mai poate fi adusă în centrul capitalei! Că nu e o căruţă cu mere. Nu.
4 octombrie va fi ultima zi în care încercăm să ne eliberăm de mâna criminală care ne-a ocupat. Pe 4 octombrie trebuie să alegem. Sau ACUM sau NICIODATĂ. De data asta, alegerea chiar ne aparţine!