Lupta pentru putere: Cum diplomaţia chineză a banului schimbă geopolitica

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Istoricii ar putea scrie despre martie 2015 ca fiind luna în care diplomaţia chineză a cecurilor a ajuns la maturitate, aducând celei de-a doua economii ca mărime din lume un rol mai mare în guvernanţa economică globală în dauna Statelor Unite şi a instituţiilor financiare internaţionale pe care Washingtonul le-a dominat după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, scrie Reuters.

În martie, mai multe guverne europene au ales, într-un efort prost coordonat pentru a câştiga un avantaj, să devină „naşi“ ai încă infantilei Bănci Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură (AIIB), un proiect lansat de China, cu sfidarea Washingtonului.

Ministrul de finanţe al Marii Britanii, George Osborne, bucuros că a avut avantajul celui care face prima mutare, a subliniat în faţa parlamentarilor ce oportunităţi va aduce acest proiect companiilor britanice.

„Am decis să devenim prima naţiune dezvoltată a vestului cu statutul de membru fondator al noii bănci asiatice de investiţii deoarece credem că voi ar trebui să fiţi prezente la crearea acestor noi instituţii internaţionale“, a spus Osborne. Înainte de discurs el a respins, telefonic, rugămintea secretarului american al Trezoreriei Jack Lew de a nu colabora cu Beijingul.

Reacţie în lanţ

Pasul făcut de acest aliat apropiat al Washing­tonului a provocat o adevărată avalanşă. Iritate că Londra a furat startul, Germania, Franţa şi Italia au anunţat că şi ele vor participa la proiectul chinezesc.

Urmele lăsate de fluxurile diplomatice transatlantice şi intraeuropene sugerează mai degrabă semnale neclare şi diferenţe tactice decât un mare plan european de a curta Asia. Cel puţin aşa văd lucrurile unii observatori de la Washington şi Beijing. Acest episod arată lipsa de dialog dintre aliaţii în cazul a ceea ce cândva era denumit „Vestul“, dar şi cum principalele puteri din UE fac front comun prin politicile lor externe şi de securitate atunci când sunt în joc interesele comerciale naţionale.

Agenţia oficială de presă a Chinei Xinhua a proiectat încântarea Beijingului: „Alăturarea Germaniei, Franţei, Italiei, dar şi a Marii Britanii, membrul din G7 al infantei bănci asiatice de investiţii şi un aliat sezonier, a deschis o spărtură decisivă în frontul contra AIIB creat de America“.

„Strugurii acri aruncaţi contra AIIB fac ca America să arate izolată şi ipocrită“, se arată într-un comentariu al agenţiei.

Dintre principalii aliaţi ai SUA din Asia, Japonia şi Coreea de Sud iau în considerare posibilitatea de a deveni membri ai AIIB. Australia pare să fie pe punctul de a li se alătura, dar aici încă nu a fost luată vreo decizie formală.

„Americanii încep să arate foarte frustraţi cu criticile lor. Nu este o bătălie pe care s-o câştige. Chiar şi cei mai apropiaţi aliaţi ai lor încep să rupă rândurile“, a explicat un diplomat asiatic.

Luptă pentru putere

În Europa, ca şi la Washington, lansarea de către China a unei noi instituţii pentru orientarea unei părţi din masivele rezerve valutare către investiţii de infrastructură în Asia a reprezentat un butoi politic cu praf de puşcă.

Statele vestice cereau de mult timp Beijingului să recicleze o parte din surplusul comercial prin construirea de infrastructuri de transport, de energie şi de telecomunicaţii în ţări în curs de dezvoltare, dar prin intermediul Băncii Mondiale şi a Băncii Asiatice pentru Dezvoltare. Aceste instituţii sunt dominate de SUA şi de Japonia.

China, înfuriată că Congresul SUA nu a ratificat un acord din 2010 pentru majorarea puterii de vot a Beijingului şi a altor economii emergente la FMI, a ales să mergă pe propriul drum.

Cu un capital iniţial de 50 de miliarde de dolari, AIIB poate oferi cel mult fonduri care să le completeze pe cele ale celorlalte doup instituţii de dezvoltare. Însă proiectul poate reprezenta o rampă de lansare pentru influenţa chinezească. Oficial, Washingtonul spune că este îngrijorat dacă banca chinezească poate garanta respectarea drepturilor omului, a standardelor de muncă şi a celor de mediu, dacă guvernarea acesteia va putea fi deschisă şi transparentă.

În privat, mai mulţi oficiali americani de rang înalt au recunoscut că toată disputa este despre putere. Un membru al administraţiei Obama a explicat că tărăgănarea acordului de reformă a FMI „a adus Chinei oportunitatea de a se afirma“.

În Washington, disputa s-a dus între Departamentul de Stat, Trezorerie şi Consiliul de Securitate Naţională al Casei Albe, ceea ce s-ar putea să fi slăbit comunicarea cu aliaţii europeni.

„Pur şi simplu nu a existat de la început un mesaj clar, unic şi coerent“, a declarat o sursă din Congresul SUA.

Între guvernele europene au existat dezbateri legate de tactici şi sincronizare, dar punctual de vedere care a dominat a fost acela de a încerca să influenţeze proiectul chinezesc din interior, au spus mai mulţi oficiali.

„Dezbaterea i-a pus faţă în faţă mai ales pe consilierii de securitate, care au înclinat spre îmbrăţişarea Americii, cu cei economici şi cu cei specializaţi pe Asia, care au argumentat că acest tren mare pleacă din gară şi că este în interesul nostrum să sărim în el“, a spus un diplomat european.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...