Lufthansa își va anula miercuri jumătate din zboruri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Operatorul aerian german Lufthansa va anula 750 de zboruri, adică aproape jumătate din totalul curselor, din cauza grevei piloţilor, planificată miercuri, situaţie care va afecta mii de pasageri.

Greva va afecta zborurile pe distanţe scurte şi medii din toată Germania, a anunţat, luni seară, Sindicatul Piloţilor – Vereinigung Cockpit (VC). Acţiunea de protest nu va afecta, în schimb, subsidiarele Germanwings, Eurowings, Air Dolomiti, Swiss Airlines, Austrian Airlines şi nici zborurile pe distanţe lungi ale Lufthansa.

Cockpit, sindicat care are aproximativ 9.300 de membri, se opune intenţiei conducerii Lufthansa de a elimina sistemul de pensionare anticipată, care le permite piloţilor să iasă la pensie la 55 de ani. Astfel, piloţii de la Lufthansa vor să menţină posibilitatea de a se pensiona anticipat la 55 de ani cu 60% din salariu, înainte de a ajunge la vârsta oficială de pensionare de 65 de ani.

Lufthansa intenţionează să opereze, miercuri, aproximativ 1.400 de zboruri, iar greva va afecta 80.000 de pasageri, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei germane.

Grevele piloţilor şi personalului de securitate au costat Lufthansa 232 de milioane de euro în 2014.

Grupul Lufthansa, care cuprinde mai multe companii ariene, trece de mai multe luni printr-o perioadă dificilă, din cauza grevelor repetate ale piloţilor. Ultima acţiune de protest a afectat zborurile Germanwings timp de două zile, la mijlocul lunii februarie, când aproape 340 de zboruri cu plecare din Germania au fost anulate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...