Lufthansa a anulat aproximativ 800 de curse aeriene, în cea de-a treia zi a grevei piloţilor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Lufthansa a anulat vineri aproximativ 800 de curse aeriene, în condiţiile în care piloţii celei mai mari companii aeriene din Germania se află în grevă pentru a treia zi consecutiv şi au anunţat că vor continua şi în weekend, relatează Associated Press.

Aproape 800 de curse scurte sau medii au fost anulate vineri, inclusiv 90 care au legătură cu o grevă a controlorilor de trafic italieni.

Compania Lufthansa a precizat că, de la declanşarea grevei miercuri, aproximativ 180.000 de pasageri au fost afectaţi.

Sindicatul piloţilor Cockpit şi-a chemat miercuri membrii care operează zboruri pe distanţe mici şi medii să intre în grevă. Sindicatul a avertizat compania, marţi, că cei aproximativ 9.300 de membri ai organizaţiei pot susţine protestele timp de mai mulţi ani dacă va fi necesar.

Aceasta este a 13-a acţiune de protest prin întreruperea muncii în ultimul an, după ce sindicatul şi patronatul nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire la intenţia firmei de a creşte vârsta de pensionare de la 55 la 60 de ani. Acţiunile de protest ale piloţilor, lansate în aprilie 2014, au produs companiei pierderi în valoare de aproximativ 220 de milioane de euro.

Lufthansa depune eforturi să-şi restructureze operaţiunile şi să taie costurile, din cauza competiţiei companiilor aeriene low-cost şi unor noi actori, pe piaţă, din Orientul Mijlociu.

După extinderea grevei, compania a anunţat într-un comunicat că a prezentat sindicatului, luna aceasta o ofertă mai bună, care a fost însă respinsă. La rândul său, sindicatul Cockpit a acuzat compania de intransigenţă, dar a apreciat că revenirea la negocieri este oricând posibilă, cu condiţia ca Lufthansa să „demonstreze o reală dorinţă de a ajunge la un acord”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...