Liberalii români îi îndeamnă pe basarabenii din Iaşi să voteze cu Maia Sandu

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova se va desfăşura duminică. Moldovenii au de ales între candidatul socialist Igor Dodon şi cel al Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu.

Liberalii din România îi îndeamnă pe basarabenii din Iaşi să voteze cu Maia Sandu.

„Este evident pentru toată lumea că bătălia din Republica Moldova este o bătălie între Europa şi Rusia, între democraţie şi haos, între prosperitate şi sărăcie. O mobilizare exemplară a forţelor de dreapta în turul al doilea va aduce victoria Maiei Sandu. Republica Moldova poate fi un exemplu şi pentru noi românii, pentru că şi în cazul nostru avem de făcut o alegere între Europa şi Răsărit, între democraţie şi haos, între creştere economică şi recesiune, între normalitate şi sărăcie. Pentru viitorul României, trebuie şi noi aici, în România, să mobilizăm forţele de dreapta“, a declarat liderul filialei ieşene a PNL, Teofil Bălteanu, citat de ziaruldeiasi.ro.

În primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, doar 1.400 dintre cei aproximativ 10.000 de basarabeni din Iaşi şi-au exercitat dreptul de vot.

Pentru cetăţenii moldoveni va fi deschisă la Iaşi o singură secţie de vot, la Consulatul basarabean din Copou, pe aleea Grigore Ghica Vodă nr. 60. În primul tur de scrutin, Dodon a obţinut 47,98% din voturi, iar Maia Sandu – 38,71%, în condiţiile în care la vot au participat 50,95% dintre alegători.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...