(VIDEO) Vă poate salva viața: Regula celor două secunde, pe care orice șofer trebuie s-o respecte

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Indiferent de cât de buni șoferi am fi niciodată nu putem fi siguri că alți participanți la trafic nu vor comite vreun gest neașteptat, cum ar fi o frână pusă brusc sau trecerea la limită la semafor, care până la urmă ne-ar putea implica într-un accident rutier. Dar o regulă importantă, însă tot mai puțin cunoscută, ne-ar putea ajuta în acest sens.

Este vorba de regula celor două secunde, care prevede că trebuie să laşi să treacă două secunde între maşina din faţa ta şi maşina ta, cât să ai timp să reacţionezi dacă se întâmplă ceva din senin. Regula este importantă pentru că nu stabileşte un anumit număr de metri ca distanţă regulamentară între tine şi maşina din faţa ta, ci variază această distanţă odată cu viteza. Cu cât ai viteză mai mare, cu atât trebuie să laşi distanţa mai mare, pentru ca între maşina din faţă şi tine să ai două secunde la dispoziţie pentru a reacţiona.

Unii ignoră acest principiu elementar şi stau lipiţi de maşina din faţă, pe principiul că vor avea suficient timp să frâneze dacă şi aceasta o va face. Cum timpul de reacţie al unui şofer obişnuit este de peste 0.5 secunde din momentul în care vede pericolul şi momentul în care ia primele măsuri (apasă frâna, trage de volan etc.), faptul de a sta la mai puţin de 1 secundă de maşina din faţă este moarte curată. Cu cât lungeşti această distanţă, cu atât mai bine. 2 secunde sunt suficiente majorităţii şoferilor pentru a reacţiona la timp, scrie promotor.ro.

Clipul video de mai jos ne arată cât de la limită a scăpat şoferul maşinii din care se filmează, care stâtea prea aproape de maşina din faţă (dar nu lipit de ea, totuşi), din cauza unui șofer iresponsabil angajat într-o depăşire fără a-i păsa de restul traficului. Reflexele l-au salvat in extremis, dar nu uitaţi: ţineţi, oameni buni, distanţa suficientă faţă de maşina care vă precede.

Regula celor două secunde spune, în aplicarea ei secundară, să laşi să curgă două secunde înainte de a intra cu botul într-o intersecţie, după ce semaforul s-a făcut verde. Nu să stai două secunde pe loc, ci să porneşti mai încet, asigurându-te dreapta-stânga că nu intră un alt șofer pe culoarea roşie a semaforului sau pe un galben „întârziat”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...