Lavrov: Rusia va continua să livreze Siriei echipament militar

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia va continua să livreze Siriei echipament militar, a declarat duminică ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, potrivit agențiilor ruse de presă, citate de Reuters.

„Au avut loc livrări de echipament militar, (livrările) au loc în continuare și vor avea loc în continuare. Inevitabil, sunt însoțite de specialiști ruși, care ajută la reglarea echipamentelor, la instruirea personalului sirian în legătură cu modul în care trebuie folosit acest armament”, a spus Lavrov, citat de Agerpres.

Șeful diplomației ruse a anunțat că președintele rus Vladimir Putin, care va participa la New York la Adunarea Generală a ONU, intenționează să susțină un discurs la Națiunile Unite pe tema războiului din Siria, a conflictului din Ucraina, a stării economiei globale și a sancțiunilor împotriva Rusiei.

„El (Putin) va atinge aspecte specifice, precum Siria, criza din Ucraina. Toate aceste crize sunt rezultate problemelor sistemice referitoare la încercările de a îngheța procesul de formare a unei lumi policentrice”, a spus Lavrov.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...