John McCain îndeamnă Guvernul SUA să ţintească în „călcâiul lui Ahile” al Rusiei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Senatorul american, John McCain, după întoarcerea din Ucraina, a cerut o „reevaluare fundamentală” a relaţiilor cu preşedintele rus, Vladimir Putin.

Despre asta a declarat McCain în cadrul unei emisiuni la postul CNN, relatează Ukrainskaia pravda.

„Nici un fel de relansări, de „Spuneţi-i lui Vladimir că o să fiu mai flexibil”. Ar trebui să îl percepem aşa cum este el”, a accentuat politicianul american.

„Asta nu înseamnă repetarea Războiului rece, ci o atitudine faţă de el ca şi un om care crede în renaşterea vechiului Imperiu Rus”, a adăugat McCain.

După părerea sa, Casa Albă trebuie să ţintească în punctul slab al Rusiei – exportul de petrol.

„Rusia este o benzinărie care se maschează sub o ţară. Asta este cleptocraţie, corupţie. Este o naţiune a cărei economie se bazează exclusiv pe aprovizionarea cu petrol şi gaze. De aceea sancţiunile economice sunt importante”, a spus senatorul.

De asemenea, John McCain a îndemnat la acordarea ajutorului militar pentru Ucraina.

„Susţineţi militar Ucraina, pentru ca ea să poată să se apere, cel puţin. Reporniți sistemul de apărare antirachetă în Republica Cehă și Polonia”, a spus el.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...