Invazie armată în Ucraina; UE și SUA avertizează Rusia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Peste 2.000 de militari ruşi au fost transportaţi pe calea aerului la Simferopol, în sudul Ucrainei, unde staţionează flota rusă la Marea Neagră, a declarat un oficial de rang înalt ucrainean. Preşedintele ucrainean interimar, Oleksandr Turcinov, a denunţat o „agresiune” rusă şi a cerut Moscovei să-şi retragă trupele.

Atitudine a luat și Occcidentul, iar din partea SUA a vorbit chiar Barack Obama, care a avertizat Rusia, vineri, în legătură cu o eventuală intervenţie armată în Ucraina, atrăgând atenţia că aceasta va avea un „cost”, şi a exprimat profunda îngrijorare a Washingtonului faţă de o situaţie „volatilă”.

„Suntem profund îngrijoraţi de informaţiile privind mişcări de trupe întreprinse de Federaţia Rusă în Ucraina”, a declarat liderul american în sala de presă a Casei Albe.

El nu a confirmat însă declaraţiile preşedintelui ucrainean interimar, Oleksandr Turcinov, care, denunţând o „agresiune” a Moscovei, a afirmat că, vineri, 2.000 de militari ruşi au fost transportaţi pe calea aerului în apropiere de Simferopol, capitala Republicii Autonome Crimeea.

„Statele Unite sunt solidare cu comunitatea internaţională şi subliniază că va exista un cost pentru o intervenţie militară în Ucraina”, a adăugat Obama.

UE cere respectarea „integrităţii teritoriale” a Ucrainei

Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, a făcut apel, vineri, pentru „dialog politic”, în contextul actualelor tensiuni din Crimeea, subliniind necesitatea respectării „integrităţii teritoriale” a Ucrainei.

Jose Manuel Barroso a vorbit la telefon cu noul premier ucrainean, Arseni Iaţeniuk, căruia i-a dorit „fermitate şi determinare pentru a depăşi importantele provocări cu care se confruntă” ţara sa, anunţă un comunicat al CE.

„Preşedintele Barroso şi premierul Iaţeniuk au fost de acord asupra necesităţii de a face faţă tensiunilor actuale din Crimeea prin dialog politic în cadrul unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”, adaugă comunicatul CE.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...