Încă un lider european îl compară pe Putin cu Hitler

by Genko Genko

Președintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a comparat tacticile folosite de șeful statului rus Vladimir Putin cu cele la care au recurs și Stalin și Hitler și a declarat într-un interviu acordat unei revistei că Moscova încearcă să convingă statele baltice părăsească Alianța Nord-Atlantică în schimbul unor prețuri mai mici la gazele naturale.

Fostul secretar de stat american Hillary Clinton a spus în martie că incursiunea lui Putin în Crimeea a fost înrudită cu tacticile făcute de Hitler în anii premergători celui de-al Doilea Război Mondial, deși ea a revenit în ziua următoare și a ținut să precizeze că nu a făcut o comparație directă, scrie Reuters.

Întrebată dacă astfel de comparații cu Hitler sau Stalin sunt deplasate, Dalia Grybauskaite a declarat pentru revista germană Focus că „Putin se folosește de naționalitate ca pretext pentru a ocupa un teritoriu prin mijloace militare. Aceasta este exact ce au făcut Stalin și Hitler. Deci astfel de comparații sunt exacte”.

Grybauskaite a declarat că Rusia vrea să își mențină influența în teritoriile care făcut parte din Uniunea Sovietică și a adăugat că Moscova vrea în mod special ca statele baltice să fie dependente de ea din punct de vedere economic și în termeni ai politicii energetice.

Ea a mai spus că Rusia vrea ca statele baltice — Letonia, Lituania și Estonia — să devină „membri NATO și UE pe care nu te poți baza”, a elaborat șefa de stat.

”După informațiile noastre, există oferte rusești în alte state baltice privind reducerea prețurilor la petrol și gaz în schimbul unei ieșiri din NATO”, a mai spus ea.

Grybauskaite a declarat că Occidentul ar trebui să devină independent din punct de vedere economic de Rusia pentru că este „prea riscant” să continuă să depindă de statul rus.

CITIȚI ȘI...