În ce țări va fi vizibilă eclipsa totală de soare de astăzi, singura din 2020

by D M
Distribuiti mai departe...

Singura eclipsă totală de soare din 2020 va avea loc luni, 14 decembrie. Eclipsa, care are loc în această după-amiază, este vizibilă în mai multe țări din America latină și anumite regiuni din emisfera sudică.

 

Eclipsa totală de soare va fi vizibilă în sudul Africii, mare parte a Americii de Sud, Oceanul Pacific, Oceanul Atlantic și Oceanul Indian. Locuitorii Europei nu o vor putea vedea, potrivit Space.com. Punctul maxim al eclipsei are loc la ora României 18:13.

Eclipsele solare apar atunci când luna pare să treacă în fața soarelui, așa cum este văzut de pe pământ. Când se aliniază perfect, luna acoperă în întregime soare și provoacă o eclipsă totală, în timp ce alteori acoperă doar o parte a soarelui, rezultând o eclipsă parțială.

Fazele eclipsei totale de soare din 14 decembrie

Eclipsa începe la ora României 15:33, când va fi vizibilă, ca eclipsă parțială, în Oceanul Pacific, la mii de kilometri depărtare de coasta de sud-est a insulelor Hawaii. Faza totală a eclipsei începe la 16:32.

 

Momentul maxim al eclipsei va avea loc la 18:13, ora României. Punctul de unde va fi văzută cel mai bine este la 29 de kilometri distanță de localitatea Sierra Colorada din Argentina.

Faza de eclipsă totală se încheie la ora 19:54, ora României, și va fi urmată de faza de eclipsă parțială, care durează până la 20:53.

Eclipsele din 2020 și 2021

Anul acesta au fost șase eclipse – patru de lună și două de soare. Eclipsa de soare din 21 iunie a fost însă doar parțială.

Anul viitor vor avea loc patru eclipse – două de soare și două de lună.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.