Igor Dodon, angajamente în faţa Bulgariei care nu ţin tocmai de el. Şeful statului dă asigurări că bulgarii din Taraclia vor avea o singură circumscripţie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

La mai mult de un an până la alegerile parlamentare, preşedintele Igor Dodon dă asigurări că bulgarii din raionul Taraclia vor vota în cadrul unei singure circumscripţii electorale, fără includerea în aceasta a localităţilor din alte raioane vecine. Mai mult, potrivit şefului statului, în eventualitatea unei reforme teritorial-administrative, raionul Taraclia îşi va păstra integritatea teritorială.

Declaraţii în acest sens preşedintele Igor Dodon a făcut în cadrul briefingului comun cu vicepreşedintele Bulgariei, Iliana Iotova, aflată într-o vizită de două zile în ţara noastră, fapt pentru care oficialul bulgar şi-a exprimat „satisfacţia”. Este de menţionat însă că, cel puţin formarea circumscripţiilor uninominale, potrivit legii PD-PSRM privind sistemul mixt, ţine mai mult de Comisia guvernamentală creată în acest sens, decât de instituţia prezidenţială

Tot în cadrul briefingului organizat după întrevederea dintre cei doi oficiali, a fost abordat şi subiectul şcolilor, în general, şi cele cu predare în limba bulgară în special. Astfel, Igor Dodon a menţionat că şi Bulgaria, la o anumită etapă a trecut prin situaţia în care şcolile din localităţile mici erau închise, ceea ce a avut urmări nefaste. Acest fapt a fost confirmat şi de Iliana Iotova, care şi-a exprimat încrederea că Moldova nu va repeta „greşeala pe care am făcut-o noi, cu închiderea şcolilor în localităţile mici, care a dus la o stiuaţie demografică şi mai rea în ţara noastră”.

Cât ţine de şcolile cu predare în limba bulgară, din ţara noastră, aflate preponderent în raionul Taraclia, Igor Dodon a dat asigurări, potrivit vicepreşedintelui bulgar, că „cu orice preţ se vor păstra toate drepturile de învăţare a limbii bulgare în şcoli”, iar legislaţia „nu se va schimba”. Ulterior, şi Igor Dodon a dat asigurări că Moldova nu va repeta greşeala Ucrainei, iar elevii din aceste şcoli vor studia şi în continuare în limba lor maternă. „În Ucraina locuiesc câteva sute de mii de moldoveni şi români. Ei nu vor avea posibilitatea să studieze în limba lor. În Republica Moldova nu se va întâmpla acest lucru”, a afirmat Dodon.

În context, şeful statului a lansat o invitaţie privind vizita preşedintelui Bulgariei, Rumen Radev, în Republica Moldova alături de o delegaţie a oamenilor de afaceri bulgari, Igor Dodon menţionând că „anul 2016 a fost an notoriu în contextul în care în statele noastre au fost aleşi doi preşedinţi socialişti”.

Mâine, Igor Dodon şi Iliana Iotova vor întreprinde o vizită în raionul Taraclia, în cadrul căreia va fi discutată mai detaliat situaţia bulgarilor din Moldova, precum şi vor fi semnate câteva acorduri bilaterale, inclusiv o întâlnire a vicepreşedintelui bulgar cu comunităţile bulgare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...