(FOTO şi VIDEO) Viaţa neştiută a lui Kim Jong-un: Cum trăieşte conducătorul Coreei de Nord

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Palate, yacht-uri, insule private: viaţa liderului suprem nord-coreean nu e cu mult diferită de cea a unui star de la Hollywood, scriu The Telegraph, Time şi Business Insider.

Liderul nord-coreean Kim Jong-un, care a preluat puterea după moartea tatălui său, Kim Jong-il, în 2011, a devenit cunoscut atât pentru dictatura sa brutală, cât şi pentru stilul de viaţă extravagant.

Recent, presa a relatat că liderul nord-coreean a ordonat ca lângă câteva dintre palatele sale să fie construite piste pentru avioanele sale private. „Sunt situate lângă locuri pe care Kim Jong-un le vizitează des, într-un perimetru securizat.”, a declarat Curtin Melvin, cercetător al Universităţii Washington pentru Reuters.
map-kim-jong-un
The Telegraph relatează că, pe lângă avioane private, Kim Jong-un mai deţine yacht-uri, jet sky-uri, precum şi numeroase vile folosite pentru a-şi găzdui oaspeţii. Baschetbalistul american Dennis Rodman, care a fost găzduit de Kim Jong-un în 2013, a relatat presei că viaţa dictatorului e „ca o petrecere de şapte stele, cu cocktail-uri, jet sky-uri şi insule private”.
[youtube link=”https://youtu.be/A_TFo0G5LYo” width=”590″ height=”315″]
„Insulele sale sunt precum cele din Hawaii sau Ibiza, cu singura diferenţă că el e proprietarul. Are mereu 50-60 de oameni cu el, oameni normali, care beau cocktail-uri şi râd tot timpul împreună cu el. Dacă ceri o sticlă de tequila, poţi fi sigur că este cea mai bună tequila. Orice vrei, el are cel mai bun sortiment”, a spus Rodman. În ceea ce priveşte unul dintre yacht-urile private al lui Kim Jong-Un, Rodman a spus că e „o încrucişare între un vas de croazieră şi un vapor precum cele pe care le vezi la Disney”.
Kim Jong-un Dennis Rodman
În anul în care Rodman a făcut declaraţiile, NK News a relatat că liderul nord-coreean a făcut ocolul coastei de Est a Chinei în 10 zile pe un alt yacht de lux. Vasul, despre care Business Insider scrie că ar fi un model Princess 95 MY, a fost surprins de fotografi în timpul unei vizite a lui Kim Jong-un la o pescărie.
kim-jong-un-yacht
Brand-ul Princess Yachts e deţinut de LVMH, un grup de origine franceză care deţine mai multe brand-uri de lux, printre care şi Louis Vuitton. Vasul din imagine a fost estimat la 5,6 milioane de dolari.
Princess Yachts
Princess Yachts2
Pasiunea lui Kim Jong-un pentru lux a fost exemplificată de presa internaţională şi printr-o serie de fotografii date publicităţii de KCNA, care îl înfăţişează pe dictator în avionul său privat înaintea unei vizite de lucru în Phenian. Potrivit Reuters, avionul pare să fie un Chammae-1.
Kim avion
Inspirat de studiile sale la o şcoală privată din Elveţia, Kim Jong-un a decis să îşi construiască şi un resort de sky de lux, estimat la 21 de milioane de dolari. Resortul, care se întinde pe 112 kilometri, dispune de numeroase piste de ski, un hotel şi aeroport. Presa internaţională scrie că Kim Jong-un adoră să îşi petreacă Anul Nou acolo.
XU*4979175
The Telegraph mai notează că pasiunea lui Kim Jong-un pentru lux a început încă din copilărie, despre liderul nord-coreean spunându-se că ar fi câştigat concursuri între ambarcaţiuni de lux încă de la vârsta de 9 ani şi că ar fi învăţat să conducă maşini de lux la doar 3 ani.

Echitaţia e o altă pasiune de lux a dictatorului nord-coreean, acest lucru fiind specificat chiar şi într-un manual şcolar care e obligatoriu în curricula copiilor nord-coreeni.

În timp ce peste 24 de milioane de cetăţeni nord-coreeni se plâng că nu au mâncare sau adăpost, regimul lui Kim Jong-un a alocat o sumă importantă din bugetul ţării propriilor nevoi. Astfel, Kim Jong-un a dorit ca în ultimii ani să investească sume colosale în instrumente muzicale, cosmetice, genţi de lux, produse din piele, ceasuri şi maşini fabricate în Japonia, arată un raport. Alte cheltuieli din ultimii ani includ importul de băuturi de lux (estimate la 30 de milioane de dolari), bunuri electronice (estimate la 37 de milioane de dolari), precum şi ceasuri de lux (estimate la 8.2 milioane de dolari).
kim-jong-un-hepta


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...