Ianukovici este gata să susţină organizarea unui referendum

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a declarat pentru postul de televiziune „Inter” că este dispus să susţină organizarea unui referendum asupra celor mai importante probleme cu care se confruntă ţara, în cazul în care va fi înregistrată o iniţiativă în acest sens.

„Imediat ce acest fapt va avea loc, imediat ce oamenii se vor uni şi vor pune această întrebare, va fi organizat un referendum”, a declarat Ianukovici, pentrul postul ucrainean de televiziune.

De asemenea, preşedintele ucrainean a subliniat că pledează pentru o soluţionare paşnică a conflictului din ţară, deoarece „preţul luptei pentru putere nu trebuie să fie atât de mare”, referindu-se la violenţele care au avut loc în Ucraina în ultimele luni.

„Nu trebuie să luptăm pentru putere prin vărsare de sânge. Fiecare politician trebuie să fie conştient de responsabilitatea pe care o are”, a afirmat Ianukovici, subliniind că „actuala putere are suficiente forţe pentru a face ordine în ţară, dar nu vrem să sufere oamenii nevinovaţi”.

Aceste declaraţii nu par să-i impresioneze pe liderii opoziţiei din Ucraina, care rămân ferm pe poziţii şi refuză soluţii de compromis.

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko a declarat într-un interviu acordat revistei Jerkalo Tijnia că preşedintele Ianukovici nu mai are libertatea de a lua decizii independente şi că trebuie să se retragă de la putere. Ea consideră că Ucraina condusă de actualul preşedintele şi-a pierdut independenţa în faţa Rusiei după refuzul semnării acordului de asociere cu Uniunea Europeană.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...