Ianukovici, către SUA: ”Nu aveți dreptul să susțineți o conducere banditească”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Victor Ianukovici, președintele destituit al Ucrainei, a susținut, în urmă cu câteva minute, la o conferință de presă în sala Ametist, a centrului expozițional Vertolexpo, din orașul Rostov-pe-Don.

”Necătând la toate zvonurile, sunt viu, chiar dacă nu mă simt prea bine. Nu pot fi liniștit, atunci când vine vorba de situația din Ucraina. Naziștii își doresc să ocupe președenția Ucrainei. Eu am rămas președintele legitim al Ucrainei. Repet, nu am fugit din Ucraina, am rămas în țară în timpul violențelor care au avut loc recent. A mai rămas doar puțin, în curând mă voi reîntoarce la Kiev” a declarat Ianukovici, în prima parte a conferinței.

Referindu-se la alegerile prezidențiale care vor avea loc în luna mai, Ianukovici le-a declarat drept nelegitime. ”Mă adresez Senatului și Curții Supreme de Justiție a SUA: Nu aveți dreptul să susțineți o conducere banditească!”

Ianukovici și-a exprimat presupunerea, conform căreia, criza din Ucraina va afecta nemijlocit și economia Rusiei. Adresându-se locuitorilor Kievului, Ianukovici a declarat: ”În curând, veți răspunde pentru tot. Oamenii s-au maturizat; vom depăși această discordie!”

În nici 20 de minute, Victor Ianukovici a părăsit sala de conferințe.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...