Hollande cere ca embargoul împotriva Cubei să fie „ridicat definitiv”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele francez François Hollande a cerut sâmbătă „ridicarea definitivă” a embargoului care „penalizează” Cuba, reacția sa survenind după anunțul privind decesul fostului lider de la Havana, Fidel Castro, transmite AFP.

Trebuie „să poată exista o deschidere, un schimb și ca statul cubanez să poată fi privit pe deplin în comunitatea internațională drept un partener”, a subliniat Hollande, într-o declarație de presă la Antananarivo, capitala Madagascarului, unde sâmbătă s-a deschis cel de al XVI-lea Summit al Francofoniei.

„Franța privește Cuba ca pe un partener”, a adăugat președintele francez, primul șef de stat care, în mai 2015, s-a deplasat în Cuba după apropierea anunțată de Washington și Havana în decembrie 2014.

„Chiar dacă, în mai multe rânduri, am denunțat încălcările drepturilor omului în Cuba, am considerat întotdeauna că embargoul este o decizie unilaterală inacceptabilă”, a continuat Hollande.

„Fidel Castro a fost o mare figură a secolului al XX-lea. El a suscitat multă speranță prin revoluția cubaneză și a fost, pentru multe popoare din America Latină și nu numai, la un moment dat un punct de reper”, chiar dacă „au existat și deziluzii”, a mai amintit președintele socialist francez.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...