Cererea de valută străină, mai mică decât oferta; BNM aşteaptă „un echilibru”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cererea de valută în Republica Moldova este mai mică decât oferta. Gradul de acoperire al cererii nete de valută din partea agenţilor economici prin oferta din partea persoanelor fizice a constituit, în august, 112,7 la sută, comparativ cu 98,1 la sută în luna iulie și 100,4 la sută în luna august 2014.

Oferta de valută străină din partea agenților economici a fost de aproape 180 de milioane de dolari americani pe parcursul lunii august, ceea ce constituie o creștere de 13,5 la sută.

În același timp, cererea a fost de aproape 160 de milioane de dolari americani, adică s-a redus cu 1,9 milioane de dolari americani sau 1,2 la sută.

În aceste condiții, cursul mediu de schimb al monedei naționale în raport cu dolarul american a fost relativ neschimbat comparativ cu luna anterioară, constituind în august 18,9930.

După mai multe zile în care s-a depreciat semnificativ față de valutele de referință, leul moldovenesc dă semne de revenire, câștigând teren în raport cu euro și dolarul.

Pentru marți, 22 septembrie, Banca Națională a Moldovei a stabilit un curs oficial de 22,46 lei pentru un euro și de 19,91 lei pentru un dolar american.

În ceea ce priveşte structura valutară a ofertei nete de valută de la persoanele fizice, ponderea cea mai mare i-a revenit monedei unice europene, 68,1 la sută, urmată de rubla rusească – 15,5 la sută şi de dolarul american – 15 la sută.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...