(GRAFIC) Cele mai mari salarii din Republica Moldova; În ce domenii se câştigă cel mai bine

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În luna iulie curent, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.882 de lei, înregistrând o creştere cu 12,8% faţă de luna iulie 2014, anunță Biroul Naţional de Statistică (BNS).

În sfera bugetară câştigul salarial mediu a constituit în luna iulie curent 4.603 de lei, cu 22,3% mai mult faţă de iulie 2014, iar în sectorul economic câştigul salarial a înregistrat 5.029 lei, adică cu 3,9% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.

Cele mai mari salarii din Republica Moldova le au muncitorii din domeniul activități financiare și asigurări. În luna iulie curent media salariului din acest domeniu a constituit 10.121 de lei.

Muncitorii din domeniul informații și comunicații au obținut în iulie un salariu de circa 9.640 de lei și se clasează pe poziția a doua în ierarhia meseriilor bine plătite.

Top trei cele mai bune salarii este completat de câștigul din domeniul energetic şi de alimentare cu apă, gaze, energie termică și electrică, unde salariul mediu pe luna iunie a fost de circa 7.768 de lei, potrivit BNS.

La polul opus sunt angajaţii din agricultură, silvicultură şi pescuit, urmaţi de cei din domeniul de agrement, dar şi sectorul hotelier, unde angajaţii sunt plătiţi în medie cu 3 000 de lei lunar.
asas


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...