Gherman: Prosperitatea economică poate contracara mişcările separatiste

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Relaţiile economice apropiate cu Europa, nu conflictul, reprezintă cea mai bună modalitate de a contracara mişcările separatiste din Ucraina şi din alte foste republici sovietice, a declarat ministrul de Externe, Natalia Gherman, într-un interviu pentru USA Today.

„Important este ca Ucraina să avanseze pe calea integrării europene şi să continue să se reformeze conform normelor internaţionale”, a afirmat Natalia Gherman.

„Speculaţiile privind extinderea conflictului din Ucraina generează o impresie de vulnerabilitate pe care oamenii o au despre Ucraina şi Moldova, care nu exista înainte”, a adăugat ea.

În timp ce preşedintele american Barack Obama ia în considerare furnizarea de arme Ucrainei pentru a echilibra sprijinul acordat de Rusia separatiştilor, șefa diplomației consideră că posibilitatea comerţului liber cu Europa este un insturment mai puternic împotriva ambiţiilor separatiste.

Producătorii din regiunea separatistă moldoveană Transnistria se gândesc deja să-şi modifice standardele pentru a avea mai mult acces pe piaţa europeană, a precizat Gherman.

„Moldova şi Ucraina devin mult mai atractive pentru regiunile lor separatiste datorită modernizării, drepturilor omului, creşterii economice şi avansării spre Uniunea Europeană, care este o zonă de stabilitate”, a adăugat ea.

„Dacă devenim mai atractivi în comparaţie cu alte zone (Rusia) oamenii vor face alegerea corectă”, a mai spus șefa diplomației.

Însă moldovenii intervievaţi la Chişinău sunt sceptici faţă de optimismul Nataliei Gherman referitor la posibilitatea aderării la Uniunea Europeană.

Un fotograf din centrul capitalei, manipulat de presa rusă, consideră că cele întâmplate în Ucraina reprezintă „atacurile unei bande naziste susținută de americani”.

O vânzătoare de flori a apreciat că problemele economice ale Republicii Moldova sunt alimentate de corupţie şi de războiul din Ucraina.

„Guvernarea noastră nu face nimic. Facă îmi voi găsi un loc de muncă în afara țării, voi pleca imediat”, a declarat Veronica Vlas, în vârstă de 23 de ani, a cărei fiu, proaspăt absolvent, nu-și poate găsi un loc de muncă.

O studentă a declarat că promisiunea comerţului liber cu Europa nu va aduce Transnistria înapoi sub controlul Chişinăului. Tânăra a adăugat că Rusia oferă stimulente, precum preţuri mai mici la gaze, ţărilor care rămân alături de ea, calificând această practică drept manipulare.

„Rusia vrea să mențină un control total asupra Moldovei. Să ne devoreze”, a declarat Nicoleta Harghel.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...