George Soros, acuzat de partidul ungar de guvernământ că sprijină financiar imigrația ilegală

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Formațiunea premierului ungar Viktor Orban, Fidesz, l-a acuzat duminică pe miliardarul american de origine maghiară, George Soros, că oferă sprijin financiar pentru „imigrația ilegală necontrolată” în Ungaria.

Declarația a venit din partea parlamentarului Fidesz, Istvan Hollik, care a reproșat în plus și stângii maghiare că sprijină imigrația, în pofida faptului că „o consultare națională a arătat clar că poporul ungar dorește ca țara să fie protejată”.

George Soros și organizațiile sale asociate, precum Comitetul Ungar Helsinki (Hungarian Helsinki Committee), Uniunea Libertăților Civile (Civil Liberties Union — TASZ) sau Fondul pentru Migrație (Migration Aid) „vor face tot posibilul pentru a permite unui număr nelimitat de imigranți să intre în țară”, a insistat deputatul citat.

Istvan Hollik a criticat și propunerea lui Soros ca statele europene să aloce în primii doi ani an câte 15.000 de euro anual pentru fiecare imigrant, iar dacă nu se găsesc fonduri să se apeleze la împrumuturi pentru un asemenea demers.

Această sugestie a lui Soros face parte dintr-un plan pe care l-a prezentat la începutul lunii octombrie, el solicitând în plus Uniunii Europene să primească în fiecare an cel puțin un milion de imigranți extracomunitari, care să fie împărțiți între statele membre prin mecanismul cotelor obligatorii impus deja de Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI).


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...