Găgăuzia „s-a înfrăţit” cu regiunea Moscovei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un acord privind colaborarea economică, tehnico-științifică și culturală a fost semnat, marți, de reprezentanții Găgăuziei și cei ai regiunii Moscova din Federația Rusă.

Acordului, semnat de viceguvernatorul regiunii Moscova, Iurie Oleinikov, și başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, prevede, în special, cooperare economică între cele două părți, precum și proiecte de ordin social și cultural, potrivit gagauzia.info.

Viceguvernatorul rus Iurie Oleinikov a declarat, la ceremonia de semnare a acordului, că „Moscova va oferi asistență autonomiei găgăuze pentru organizarea și desfășurarea expozițiilor comerciale, a prezentărilor și întâlnirilor de afaceri la cel mai înalt nivel”, astfel încât, Găgăuzia să identifice „investitori ruși, care apreciază la justa valoare produsele de valoare – vinul, fructele și legumele” autonomiei.

La rândul său, Mihail Formuzal a declarat că, după semnarea documentului absolvenţii din autonomia găgăuză vor avea posibilitatea nu doar să studieze în universităţile din Moscova, ci şi în şcolile profesionale.

„De asemenea, există mai multe proiecte interesante, dar cele mai importante rămân a fi cele de cooperare economică”, a adăugat Formuzal.

Potrivit acestuia, prin acest acord Autonomia Găgăuzia „s-a înfrăţit” cu regiunea Moscovei a Federeţiei Ruse.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...