Ne naștem pe Pământ, îl luăm în moștenire și nu înțelegem mare lucru despre planeta noastră, dacă nu o studiem aprofundat.
Fără a avea acces la informațiile culese de predecesorii noștri, poate, privind orizontul, ne-am da seama că trăim pe un corp ceresc sferic sau, urmărind ciclicitatea noapte-zi, am intui mișcarea de rotație în jurul axei. Însă, o mulțime de fenomene care ne influențează substanțial planeta, precum și o seamă de procese îndelungate care nu ne afectează pe noi în mod direct, dar, în timp, șlefuiesc legile după care este ghidată evoluția planetară ar rămâne enigme de nedescifrat. Mii de ani i-au trebuit omenirii pentru a afla secretele Terrei, iar această misiune este departe de a se fi încheiat.
Citeşte şi: (LIVE VIDEO) Proiect inedit: Cum se vede Pământul din spaţiu
Mai jos vă prezentăm 10 lucruri inedite despre Terra, pe care probabil nu le ştiai:
10. Gravitația nu este uniformă pe toată suprafața Pământului
Se pare că în anumite locuri de pe Pământ, ne putem simți mai grei decât în altele. Acest fenomen este explicat prin faptul că, în unele regiuni de pe planetă, atracția gravitațională acționează cu o forță mai mare decât în majoritatea zonelor. Un punct în care gravitația se manifestă cu intensitate scăzută se află în vecinătatea coastelor indiene, în timp ce, fenomenul atracției acționează mai pronunțat în Oceanul Pacific de Sud. Cauza acestor iregularități este momentan necunoscută, de vreme ce nu aspectul suprafețelor pare să influențeze aceste reacții. Ca atare, sateliții gemeni GRACE ai NASA, lansați în martie 2002, fac măsurători detaliate ale câmpului gravitațional al Pământului, care vor duce, speră cercetătorii, la descoperiri importante referitoare la gravitație și la sistemele naturale ale Terrei.
9. Atmosfera evadează
Datorită energiei termale, unele dintre moleculele aflate la granița superioară a atmosferei Pământului își măresc viteza de mișcare până la punctul în care pot evada din sfera de influență a gravitației terestre. Acest lucru duce la o scurgere lentă dar constantă a atmosferei în spațiu. Deoarece hidrogenul nefixat are o greutate moleculară scăzută, el poate deprinde viteza necesară unei evadări mai rapide și se poate scurge în spațiul cosmic la o rată superioară. Din acest motiv, atmosfera actuală a Pământului se oxidează mai degrabă decât se reduce, consecințele acestui fapt ținând de nivelul naturii chimice a vieții care s-a dezvoltat pe planetă. Atmosfera bogată în oxigen reține o mare parte din hidrogenul care supraviețuiește, blocându-l în molecule de apă.
Citeşte şi: (STUDIU) Deltele din întreaga lume sunt în pericol
8. Viteza de rotație a Pământul variază
Ca rezultat al variației forțelor gravitaționale sub influența Lunii, a Soarelui și a celorlalte planete din sistemul solar, precum și al altor mecanisme cosmice, viteza de rotație a Pământului în jurul propriei axe ajunge să varieze în timp. Recent, zilele au devenit mai scurte cu sutimi de secundă, ceea ce sugerează că viteza unghiulară de rotație a Pământului în jurul axei sale a crescut. Factorii care induc această sporire de viteză nu au fost încă determinați cu exactitate. De asemenea, datele înregistrate referitoare la rotirea Terrei prezintă oscilaţii în funcţie de anumite perioade din an. Astfel, cea mai pronunţată încetinire a rotaţiei planetei are loc iarna, în lunile ianuarie şi februarie, când Pământul îşi atinge viteza minimă dintr-un an.
7. Centura de radiație Van Allen
Centura de radiație Van Allen este un câmp plasmatic aflat în jurul Pământului, alcătuit din particule încărcate electric, ținute laolaltă de câmpul magnetic al planetei. În timpul misiunilor Apollo, echipajele umane de la bordul aeronavelor au fost parțial expuse radiației Van Allen, astronauților crescându-le șansa de a dezvolta forme de cancer de 5 ori mai mult decât persoanelor obișnuite. Totuși, NASA susține că a calculat în mod deliberat lansările și traiectoriile navelor Apollo și a folosit orbitele de transfer spre Luna care doar au atins tangențial marginea centurii deasupra ecuatorului pentru a minimaliza iradierea echipajelor. De asemenea, unele teste nucleare efectuate în spațiu au provocat centuri artificiale de radiație. Starfish Prime, un test nuclear care a avut loc la mare altitudine, a creat o centură artificială de radiații care a avariat sau a distrus o treime dintre sateliții aflați pe orbita joasă a Pământului în acea perioadă (1962). Aceeași ar fi probabil soarta tuturor sateliților de pe orbita Pământului, dacă s-ar afla sub incidența centurii de radiație Van Allen.
6. Luna se îndepărtează de Pământ
După 25 de ani de măsurători și înregistrări de date, a devenit limpede pentru oamenii de știință că orbita Lunii își mărește încet volumul, iar satelitul natural al Pământului se îndepărtează constant de planeta noastră . În cifre mai exacte, satelitul natural al Terrei se îndepărtează de noi cu o rată de patru centimetri anual. Conform astronomilor, se pare că această tendință va persista până atunci când Soarele va deveni o gigantă roșie, peste aproximativ cinci miliarde de ani. În timpul acestei faze solare, atât Pământul cât și Luna vor fi afectate de atmosfera aflată în expansiune a stelei și se vor reapropia. Atunci, Luna va reveni spre Pământ până la limita inferioară a distanței posibile dintre cele două corpuri, ajungând la o depărtare de 18.470 kilometri, așa-numita „limită Roche”. Rezultatul final va fi însă distrugerea Lunii în fragmente foarte mici care ar urma să alcătuiască, în jurul ecuatorului Terrei, un disc de resturi cu diametrul de aproximativ 37.000 kilometri, asemănător inelelor saturniene.
Citeşte şi: Stephen Hawking avertizează; Dezvoltarea ei ar putea duce la sfârșitul rasei umane
5. Luna are un efect de maree asupra atmosferei
Luna are un efect de maree asupra atmosferei terestre, așa cum are și asupra oceanelor. Conform teoriei, în zonele tropicale, presiunea lunară ar trebui să exercite oscilații mai puternice ale atmosferei, dar amplitudinea lor depășește rareori, în realitate, cu 100 microbari presiunea atmosferică firească de la suprafață (adică 0.01% din aceasta). Detectarea unui semnal atât de redus mascat de variații de presiune mult mai mari, asociate cu fenomene climatice, a presupus dezvoltarea unor tehnici speciale de statistică și acumularea unei lungi serii de observații regulare. Este ceva comun pentru valurile atmosferice să crească în amplitudine odată cu înălțimea, pe măsură ce aerul se subțiază. Curentul lunar, totuși, rămâne slab în comparaţie cu cel solar din atmosfera mai înaltă.
4. Licărirea „Lumânarului”
„Licarirea Lumânarului” reprezintă o mică variație a axei de rotație a Pământului, descoperită de astronomul american Seth Carol Chandler (Lumânar) în anul 1891. Axa de rotație a Terrei manifestă o modificare de 0.7 arc secunde ( 0.7 * 1/3600 grade) la o perioadă de 433 de zile. Altfel spus, polii Pământului se deplasează într-o mișcare circulară neregulată cu un diametru de trei până la 15 metri într-o oscilație. Cauza acestui fenomen este necunoscută. Pe 18 iunie 2000, Laboratorul Jet Propulsion a anunțat că „principala cauză a licăririi Lumânarului este presiunea fluctuantă de pe fundul oceanului, cauzată de schimbările de temperatură și salinitate precum și de schimbări provocate de curenți în circularea oceanelor”. Totuși, în perioada ianuarie-februarie 2006, oamenii de știință au observat că licărirea Lumânarului s-a oprit și a existat o perioadă de aproximativ șase săptămâni în care o pauză semnificativă a persistat. Această anomalie a reprezentat un mare factor de interes în obținerea unei mai bune înțelegeri a fenomenului, dar nu se știe încă dacă acest lucru a provocat sau va provoca schimbări catastrofale în axa de rotație generală a planetei noastre.
3. Încărcătura electrică a Pământului
Din 1917, cercetătorii știu că suprafața Pământului este încărcată cu electricitate negativă, dar nimeni nu cunoaște cu exactitate ce anume întreține această încărcătură. Nu este vorba despre un curent foarte puternic, ci de aproximativ 1.500 amperi, nu cu mult mai mult decât curentul care circulă prin câteva linii de înaltă tensiune. Deși se consumă, această electricitate este constantă, deci ea se restabilește cumva, altfel s-ar epuiza în scurt timp. Oamenii de știință se întreabă cum este posibil acest lucru. O teorie evidentă este aceea că fulgerele refac cumva energia pierdută, dar nimeni nu a reușit să o dovedească incontestabil. Cu trei ani în urmă a început măsurarea activității electrice din aerul liniștit de deasupra norilor formatori de fulgere. Destul de precis, instrumentele întrebuințate au indicat atunci unele valori și mișcări ale curentului care i-au determinat pe oamenii de știință să presupună că toate furtunile cu fulgere generează un curent net de aproximativ 1.500 de amperi, suficient pentru a contrabalansa consumul și a păstra constantă încărcătura electrică a Pământului.
Citeşte şi: (STUDIU) Au fost descoperite noi dovezi care ar susține ipoteza existenței vieții pe Marte
2. Tone de materie interplanetară aterizează pe Pământ anual
Potrivit paginii de Internet space.com, aproximativ 30.000 de tone de praf interplanetar ating suprafața Pământului în fiecare an. Cei mai mulți asteroizi se deplasează în jurul Soarelui într-o centură aflată între Marte și Jupiter. Fragmentele rezultate în urma coliziunilor dintre ei pot fi atrase spre interiorul sistemului solar și uneori se pot apropia chiar de Terra. Rocile și praful care se mișcă rapid în raport cu planeta noastră intră frecvent în atmosferă și iau foc, devenind „stele cazatoare”. Cu toate acestea, obiectele care se mișcă mai încet, raportat la viteza de rotaţie a Pământului, pot fi capturate de gravitaţia planetei şi supravieţuiesc pătrunderii în atmosferă, ajungând pe sol.
1. Schimbarea polilor magnetici ai Pământului
În timpul unei inversiuni a polarității Pământului, polul nord magnetic al planetei devine polul sud și invers. Pe durata ultimilor 160 de milioane de ani au avut loc sute de asemenea inversări, ultima acum 780.000 de ani. O inversare completă durează câteva mii de ani și are consecințe îngrijorătoare care includ punerea în dificultate a păsărilor migratoare sau a altor animale (precum rechinii) și posibila expunere a Pământului la razele cosmice. Razele cosmice sunt în mod normal respinse de câmpul magnetic al Pământului, însă în timpul inversării la un moment dat, câmpul magnetic devine zero. Oamenii de știință înțeleg foarte puțin în ce constă efectiv mecanismul cauzal din spatele acestor inversări și până de curând ideea cea mai răspândită era că acest fenomen are loc în mod aleatoriu. Cu toate acestea, recent s-a descoperit că secvența de inversări ale polarității nu este descrisă de o distribuție de probabilitate, specifică proceselor aleatoare, ci de o distribuție ce caracterizează prezența unor efecte de „memorie”. Cu alte cuvinte, inversările de polaritate nu sunt independente unele de celelalte, ci sunt corelate. Deși de cele mai multe ori, o inversare de polaritate este un proces lent și constant, uneori fenomenul se manifestă rapid și în salturi.
Citeşte şi: (FOTO și VIDEO) NASA a imprimat primul obiect 3D în spațiu