(FOTO) Surpriză pregătită pentru Putin la Kiev; I-au adus coroane funerare și lumânări

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a împlinit miercuri 63 de ani, iar cu această ocazie mai mulți ucraineni i-au pregătit o surpriză. Aceștia au adus, la Ambasada Rusiei de la Kiev, portretul său, însoțit de o panglică neagră, și câteva coroane funerare.

„Putin împlinește 63 de ani, iar aceasta este exact speranța medie de viață a bărbaților ruși”, argumentează „felicitarea” inițiatorii acțiunii.

Potrivit acestora, Ambasada Federației Ruse de la Kiev a încercat să împiedice „surpriza” pregătită pentru Vladimir Putin, dar nu le-a reușit, planul organizatorilor fiind îndeplinit până la capăt.

640x427

Ucrainenii au adus la Ambasada rusă un prortret al președintelui Vladimir Putin, însoțit de o panglică neagră, lămpi și câteva coroane funerare, care aveau inscripții precum: „Lui Vova – de la pirații somalezi”, „Credem, sperăm, așteptăm”, „Tovarășelui Putin, de la aliații Partidului Nazist”, „Frate, înainte – Hussein, Gaddafi” și altele.

De precizat că niciun oficial din Ucraina nu l-a felicitat pe Vladimir Putin miercuri, când a împlinit 63 de ani.

640x427 (1)


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...