(FOTO) Protest la Procuratura Generală: Gurin refuză să demisioneze

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un grup de protestatari instalați în Orașul Demnității din Piața Marii Adunări Naționale au mers luni și au pichetat Procuratura Generală.

Aceștia au revenit cu revendicarea mai veche, cerând demisia procurorului general Corneliu Gurin, pe care îl consideră un „slujitor al oligarhiei criminale care conduce Republica Moldova”.

În intervențiile lor, protestatarii l-au acuzat de lipsă de reacție în cazul devalizării băncilor, a atacurilor raider și a spălărilor de bani.

sdc

Protestul a avut loc și în contextul în care mai mulți membri ai Platformei Civice Demnitate și Adevăr au acuzat duminică și luni că le-au fost deschise dosare penale pentru a le putea fi ascultate telefoanele, a fi urmăriți și intimidați.

„Nu fiți scula oligarhilor”, „Nu persecutați cetățenii”, „Demisia”, „Gurin, nu uita, pușcăria-i casa ta!”, s-a scandat minute în șir în fața procuraturii.

După aproximativ 30 de minute de protest, mai mulți reprezentanți ai Procuraturii, în frunte cu procurorul general Corneliu Gurin, au primit un grup de protestatari. Manifestanții l-au anunțat pe procurorul general că au venit să-i solicite demisia, conform tuturor rezoluțiilor protestelor organizate de către Platforma Civică Demnitate și Adevăr.

Gurin le-a transmis însă protestatarilor că nu va demisiona. De asemenea, procurorul general a dezmințit informația potrivit căreia mai multor membri ai Platformei Civice Demnitate și Adevăr le-au fost deschise dosare penale.

lo

ps

me


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...