(FOTO) Mămăliga Warriors: O echipă de moldoveni temerari va participa la Mongol Rally

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Patru moldoveni cu o mașină cu un poloboc uriaș pe post de spațiu de bagaje vor să ajungă în Mongolia. Nu e începutul unui banc, e începutul unei noi aventuri pentru patru tineri de 30 de ani care se regăsesc sub numele de echipă Mămăliga Warriors în cursa spre Ulan Bator.

Cei patru au nume pe măsură, care să se potrivească în poveste: Mihai Focșa — Navigatorul, Oleg Gnilenco — Șoferul Navigatorului, Igor Cepoi — Imortalizatorul și Radu Pozneac — Cheia Sol. Cei patru tineri din Republica Moldova au decis să fie una dintre cele trei echipe din România care participă anul acesta la Mongol Rally, un eveniment care adună aventurieri din întreaga lume.

Mongol Rally a fost înființat în 2004 de un grup de prieteni pentru care călătoria și aventura făceau parte din rutina zilnică, numindu-se The Adventurists. Regulile sunt simple: conduci din Londra până în Ulan Bator, unica restricție fiind capacitatea motorului, care nu trebuie să depășească 1.000 cm cubi. Cum și pe unde va ajunge acolo își alege fiecare echipă. Acestea au la dispoziție șase săptămâni pentru a ajunge la destinație.

În 2004 au participat șase echipaje iar în 2013 — 297. Motoul aventurii este: „If nothing goes wrong, everything has gone wrong!”. Oleg, singurul șofer al echipei, până la momentul acesta, își freacă mâinile de bucurie când spune motoul: „De-abia aștept”.

În poveștile pe care cei patru le-au auzit despre raliurile trecute se regăsesc o mașină ruptă în două și o echipă care s-a întors din drum, pentru că prietenii care plecaseră în aventură s-au certat atât de tare, încât nu au mai putut continua traseul.

„După așa ceva… ori se rupe totul, ori ne facem frați de sânge”, spune glumețul Oleg, care la miniconcertul pe care cei din echipă l-au ținut miercuri în parcul IOR, pentru prieteni, i-a asigurat percuția lui Igor, responsabil cu vocea, chitara și hiturile „oldies but goldies”. Igor va filma și fotografia aventura lor.

auto

„Luăm cu noi strictul necesar”, spune Radu. „Da, 20 de litri de vin, niște făină…”, glumește Mihai, a cărui sarcină în această aventură va fi să supravegheze traseul.

Fiecare echipă din Mongol Rally are libertatea de a-și alege drumul până în Ulan Bator iar „drumul Mămăligii” este „de excepție”.

„Vom începe din Londra, vom străbate bătrânul continent până la Istanbul, cu stații în multe locuri marcate și nemarcate, ca localitatea Durbuy, Belgia — cel mai mic oraș din lume—, Ohrid, Macedonia, țările Caucazului de Sud și Iranul. Vom întinde cortul la marginea celui mai mare rezervor de apă plată din lume, Lacul Baikal, apoi, ghicind un nou început, cu cât ne vom apropia de final, vom intra tri­um­fă­tor în Ulan Bator”, spun aceștia.

06051637-1282557106

Pentru călătoria lor, cei din echipă au nevoie de fonduri de aproximativ 16.000 de euro. În acest sens, ei vând produse promoționale și chiar cântece, pe site-ul dedicat aventurii — mamaligawarriors.com. Un cântec din lista Mămăliga Warriors costă 50 de euro și achiziționarea lui înseamnă că echipa va cânta această melodie într-un anumit punct de pe traseu, special pentru cumpărător. Primul cântec care a fost cumpărat și care va fi cântat în drum spre Mongolia este „Counting Stars”, de la One Republic. Doritorii pot alege pe site piese de Coldplay, Gândul Mâței, Ion Aldea Teodorovici sau Oasis.

Și, pentru că Mongol Rally are și o dimensiune de caritate, cei patru au ales să susțină și să strângă fonduri pentru două familii nevoiașe, cu mulți copii, din România și din Republica Moldova. Până la startul raliului, pe 20 iulie, la Londra, cei de la Mămăliga Warriors pot fi văzuți la evenimente speciale Street Delivery, în București, în Cluj sau în Republica Moldova.

Dacă ar fi să aleagă un „imn” al aventurii lor, Oleg, șoferul echipei, spune râzând că acesta ar fi cântecul „Invidia” (că nu-s moldoveni) al celor de la Planeta Moldova.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...