(FOTO) Ian Usher – Robinson-ul secolului 21

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După ce s-a despărțit de soție, și-a vândut pe E-bay tot ce avea și a decis să plece în lume, ca să locuiască pe o insulă din Panama, lipsită de electricitate.

Aceasta este poveste lui Ian Usher, un bărbat originar din Darlington (Anglia), decis să-și trăiască viața în libertate, informează dailymail.com.

”Am fost întotdeauna un pic de aventurier și mi-am petrecut întotdeauna timpul în aer liber, practicând alpinism, canotaj și scufundări”, spune Ian Usher.

Noua lui casă i-a transformat viața într-o pasiune: are timp să se dedice în totalitate preferințelor sportive, chiar dacă este privat de electricitate, de apă curgătoare, se adăpostește într-o cabană construită de mâinile lui și își crește singur hrana.

Din mărturiile sale, Ian Usher afirmă că se hrănește cu ananas, nuci de cocos, trestie de zahăr și migdale, însă recunoaște că nu a deprins încă îndeletnicirea de a cultiva legume.

,,Am 10 găini care cutreieră zilnic toată insula, astfel că ouăle pe care le oferă sunt ecologic pure. Uneori, cumpăr pește de la indienii care pescuiesc prin apropiere”, afirmă Usher. Acesta mai mărturisește că își petrece timpul în lecturi, înot, explorări de recif și lucru pe teritoriul insulei.

Chiar dacă ajunge cu barca, la cel mai apropiat oraș, timp de 20 de minute, Usher a întâlnit-o pe Vanessa Anderson, noua sa prietenă. Având-o alături pe Venessa, bărbatul spune că fericirea lui este completă.

Dificultăți, totuși, întâmpină. Deși nu este tâmplar, Usher încearcă să-și cioplească o canoe. Ar avea nevoie și de conexiune la rețeaua Internet, mai spune acesta. Uneori, duce dorul pub-urilor și a cafenelelor pe care le frecventa când a întâlnit-o pe Vanessa.

Totuși, noul Robinson afirmă că n-ar schimba nimic din soarta pe care o are. Se bucură că și-a construit singur o locuință pe insulă și continuă să creadă că viața trebuie să fie mereu o aventură.

cats

cats

cats

cats

cats

cats

cats

cats


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...